22 iulie, 2020

O dispută în premieră se derulează între organizațiile sindicale și cele de pensionari, pe tema majorării pensiilor. Pentru a asigura majorarea în septembrie cu 40% a punctului de pensie, majorare stablită de fosta guvernare PSD – PNL, asociațiile de pensionari propun creșterea impozitării muncii și prorogarea transferului contribuțiilor la Pilonul II de pensii.

Sindicatele resping aceste propuneri și orice altă „soluție” ce ar muta toată povara asupra salariaților.

Saltul a fost considera nerealist și nesustenabil încă din momentul promulgării, dar, în contextul epidemiei de Covid-19 și a cheltuielilor uriașe necesare combaterii noului coronavirus și a efectelor acestuia în economie, posibilitatea celor 40 de puncte procentuale a fost exclusă total de Cabinetul Ludovic Orban.


Blocul Național Sindical (BNS) anunță că „respinge ferm” orice intenție de creștere a poverii fiscale asupra veniturilor din muncă obținute de salariați. „Înțelegem necesitatea creșterii pensiilor, susținem o astfel de măsura, însă abordarea trebuie să fie una sustenabilă și suportată în mod echitabil la nivelul întregii societăți”, atrage atenția confederația.

Sindicatele cer ca reprezentanții tuturor părților implicate să găsească o cale de dialog, astfel încât să se identifice soluții pentru un grafic rezonabil de creștere a pensiilor, fără însă ca această creștere să se translateze direct într-o reducere a veniturilor nete ale salariaților.

Negocierile trebuie să fie transparente, bazate pe evaluări judicioase și să plece de la principiul unei asumări in comun a costurilor de finanțare a sistemului de securitate socială, mai spune BNS.

Observațiile BNS:


Am atras atunci (la elaborarea Legii pensiilor – n.red.) atenția că un salt al pensiilor atât de mare, într-un singur an, este nesustenabil, în mod intenționat o astfel de creștere a fost plasată într-un an electoral (…)

Nevoia de resurse pentru creșterea pensiilor nu se rezumă la nivelul unui singur an, o dată crescute pensiile acestea au nevoie de finanțare suficientă și în anii ulteriori.

Soluții pompieristice care să “cârpeasca” pe termen scurt o situație problematică pe termen lung nu sunt funcționale in acest caz, în special în contextul în care populația României îmbătrânește iar populația tânără alege tot mai des să migreze în afara țării, crescând astfel povara susținerii sistemului de securitate sociale pentru salariații rămași în piata muncii națională (…)

În forma actuală de finanțare a sistemului public de pensii salariații nu pot singuri să susțină o creștere a pensiilor atât de generoasă, într-un singur an.

Sindicatele nu sunt de acord cu majorarea cu 40% a pensiilor în acest an și cu soluțiile discutate în acest moment:

Reintroducerea plății contribuțiilor sociale pentru contractele part-time la nivelul salariului minim nu rezolvă nici pe departe problema.În 2018 când s-a aplicat această măsură bugetul asigurărilor sociale a închis anul cu un excedent de doar 240,5 milioane lei (cu o subvenție asigurată de la bugetul de stat de 4,7 mld lei), mult prea puțin pentru a susține măsura de creștere a pensiilor cu 40%, mai ales că ulterior anului 2018 pensiile au mai crescut o data în 2019. Măsura propusă de organizațiile pensionarilor înseamnă în fapt o suprataxare a contractelor de muncă part-time, plecând de la premisa că toți cei ce lucrează în baza unui astfel de contract sunt în fapt infractori ce fraudează sistemul fiscal.

Creșterea subvenției alocată de la bugetul de stat pentru a acoperi deficitul bugetului de asigurări sociale este o soluție deja utilizată în mod excesiv. La 30.06.2020 subvenția transferată de la bugetul de stat la bugetul de asigurări sociale a fost de 9,5 mld lei, însemnând 0,87% din PIB și respectiv 22,6% din totalul veniturilor bugetului asigurărilor sociale. Pentru a asigura resursele necesare creșterii pensiilor cu 40% subvenția acordată ar trebui să crească în 2021 la aprox 2% din PIB, adică aprox 6% din veniturile întregului buget public consolidat estimat pentru anul 2021, urmând ca cel puțin același nivel de subvenție să fie alocat pe termen lung.

În ceea ce privește propunerea de prorogare a aplicării legii 411/2004 pentru anii 2020 și 2021 (transferul contribuțiilor la pilonul II de pensii) această măsură nu ajută sistemul public de pensii decât pe termen scurt, în plus este de natură să afecteze interesele salariaților ce contribuie la aceste fonduri, timp de doi an conturile personale nu vor fi alimentate, ca urmare costurile de administrare vor afecta direct resursele existente în conturile participanților la pilonul II. În concluzie: pensii mai mici pentru beneficiarii pilonului II.

Suplimentarea resurselor bugetului asigurărilor sociale cu 5 mld lei, prin reducerea muncii la negru considerăm că este o utopie cel puțin pentru următorii ani. Pentru a obține 5 mld la bugetul asigurărilor sociale ar însemna ieșirea din zona informală a aprox 300 mii de locuri de muncă, cu un salariu egal cu salariul mediu brut pe economie, sau aprox 600 mii de locuri de muncă plătite cu salariul minim.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: