Statele membre nu pot renunța la acțiunea penală împotriva unei persoane fizice care a deturnat fonduri UE de cel puțin 10.000 euro, potrivit Directivei 1371 privind „combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal”.
„Pentru infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii și implică un prejudiciu mai mic de 10.000 EUR sau un avantaj mai mic de 10.000 EUR, statele membre pot să prevadă sancțiuni de altă natură decât penală”, precizează Directiva.
Documentul are o importanță specială pentru România pentru că furnizează un reper pentru discuția care se poartă în acest moment privind valoarea pragului de la care abuzul în serviciu trebuie considerat faptă penală.
Propunerea din celebra OUG 13, elaborată în mandatul fostului ministru al Justiției Florin Iordache, plafonul era fixat la 200.000 de lei, adică peste 43.000 de euro.
Potrivit celor mai recente declarații făcute de parlamentari PSD, pragul ar urma să fie votat de legislativ mult mai sus, la cel puțin 100.000 de euro, indiferent de valorea ce va exista în proiectul pe care-l vor primi de la Guvern.
Cele 27 state membre au obligația să aplice directiva începând începând cu 6 iulie 2019.
Cu precizarea că articolul 16 prevede posibilitatea păstrării legislațiilor naționale care au praguri mai coborâte:
„Având în vedere că faptul prezenta directivă prevede norme minime, statele membre pot adopta sau menține măsuri mai stricte referitoare la infracțiunile care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii”.
Pentru cazurile cu prejudiciu semnificativ (de peste 100.000 euro), Comisia spune că sancțiunile ar trebui să prevadă cel puțin patru ani de închisoare.
Excepție fac infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA, unde prejudiciul este considerat semnificativ când este stabilit la peste 10.000.000 euro și infracțiunile sunt legate de teritoriul a două sau mai multe state membre ale Uniunii.
„Prejudiciu total” se referă la prejudiciul estimat care rezultă din întreaga schemă frauduloasă, atât pentru interesele financiare ale statelor membre în cauză, cât și pentru Uniune, excluzând dobânzi și penalități.
„Art. 18:
În anumite cazuri, sancțiunile prevăzute pentru persoane fizice ar trebui să prevadă pedepse maxime cu închisoarea de cel puțin patru ani.
Astfel de cazuri ar trebui să includă cel puțin cele care implică un nivel semnificativ de prejudicii produse sau de avantaje dobândite, context în care prejudiciile sau avantajele ar trebui să fie considerate semnificative atunci când implică o valoare de peste 100.000 EUR.
Atunci când dreptul unui stat membru nu prevede un prag explicit pentru prejudicii sau avantaje semnificative ca temei pentru pedeapsa maximă, statul membru ar trebui să se asigure că valoarea prejudiciului sau a avantajului este luată în considerare de către instanțe la stabilirea sancțiunilor pentru fraudă și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Prezenta directivă nu împiedică statele membre să prevadă alte elemente care ar indica natura gravă a unei infracțiuni, de exemplu atunci când prejudiciul sau avantajul este potențial, dar de o natură semnificativă.
Cu toate acestea, pentru infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA, pragul referitor la care prejudiciul sau avantajul ar trebui să fie considerat ca fiind semnificativ este, în conformitate cu prezenta directivă, 10.000.000 EUR.”
Noțiunea de infracțiuni grave împotriva sistemului comun privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), astfel cum a fost instituit de Directiva 2006/112/CE a Consiliului (denumit „sistemul comun privind TVA”), se referă la cele mai grave forme de fraudă în materie de TVA, în special frauda de tip carusel, frauda în materie de TVA prin intermediul firmelorfantomă și frauda în materie de TVA săvârșită în cadrul unei organizații criminale, care creează amenințări grave la adresa sistemului comun privind TVA și, prin urmare, la adresa bugetul Uniunii.
De ce este înlocuită Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 1995
„Corupția constituie o amenințare deosebit de gravă pentru interesele financiare ale Uniunii, putând fi, în multe cazuri, de asemenea legată de comportamentul fraudulos”, precizează Directiva, explicând nevoia unor astfel de reglementări la nivelul blocului comunitar.
Termene de prescripție – minim 5 ani în cazurile cu prejudiciu semnificativ
„Statele membre ar trebui să stabilească norme referitoare la termenele de prescripție necesare pentru a le permite să combată activitățile ilegale pe seama intereselor financiare ale Uniunii.
În cazurile de infracțiuni pasibile de o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare, termenul de prescripție ar trebui să fie de cel puțin cinci ani de la data săvârșirii infracțiunii. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere statelor membre care nu stabilesc termene de prescripție pentru investigare, urmărire penală și executare.”
Persoanele juridice trebuie să răspundă și ele
„În măsura în care interesele financiare ale Uniunii pot fi afectate sau amenințate de comportamentul atribuibil persoanelor juridice, acestea ar trebui să răspundă pentru infracțiunile definite în prezenta directivă, care sunt comise în numele lor”, mai spune Directiva.
