Procurorul general interimar, Bogdan Licu (foto), va discuta joi cu șefii parchetelor militare pentru a afla de ce întârzie finalizarea dosarului privind violențelor jandarmilor aflați în dispozitiv la mitingul din 10 august 2018.
„În prima zi ca procuror general interimar, mă voi pune la curent cu principalele probleme care există în activitatea de urmărire penală. Voi avea întâlniri cu şefii principalelor structuri de parchet, iar primii pe care îi voi chema la mine vor fi cei din secţia parchetelor militare. Cu aceştia discuţiile se vor axa pe două teme importante. Prima şi cea mai importantă, stadiul cercetărilor în dosarul violenţelor din 10 august şi a doua temă – modul în care a fost soluţionat dosarul Revoluţiei”, a declarat Bogdan Licu.
În opinia sa, ancheta privind protestul din august 2018 durează prea mult: „A trecut prea mult timp pentru ca acest dosar să mai dureze mult. Voi vedea care este stadiul cercetărilor. Poate trebuie uşor dinamizat”.
De asemenea, Bogdan Licu va verifica joi dacă în cadrul Parchetului General a fost efectuată o analiză a impactului ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale adoptate de Parlament în 24 aprilie.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, pe 19 aprilie, ca Bogdan Licu să preia funcţia de procuror general interimar pentru o perioadă de două luni. Decizia vine după ce Augustin Lazăr s-a pensionat, mandatul său fiind încheiat în 27 aprilie.