România are planificate investiţii de 400 milioane de euro în proiecte de digitalizare a sistemului de sănătate, prin intermediul fondurilor provenite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, arată o analiză Horvath, companie internaţională de consultanţă în management.
Învestițiile digitalizarea Sănătății pregătite de România reprezintă mai puţin de jumătate din bugetul alocat de Polonia, care a planificat investiţii de un miliard de euro în digitalizarea sistemului de sănătate.
Realizat în prima parte a acestui an, studiul privește modul în care 6 state europene – Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Croaţia – își propun să utilizeze fonduri din alocările către planurile naționale de relansare pentru modernizarea sistemelor proprii de sănătate.
Investiții în Sănătate: cât, dar mai ales pe ce
România a decis ca din totalul de 29,2 miliarde euro alocate de UE pentru PNRR-ul românesc, 2,45 miliarde euro să fie direcţionate spre domeniul sănătăţii. ”Acest buget este unul dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, destinat sectorului de sănătate”, menţionează un comunicat Horvath citat de Agerpres.
România şi-a declarat intenţia ca o parte semnificativă din cei 2,45 miliarde euro alocaţi sănătăţii, respectiv 1,9 miliarde euro, să meargă către înnoirea infrastructurii, pentru proiecte de modernizare a spitalelor existente, construirea de spitale noi sau achiziţia de aparatură medicală modernă.
În ceea ce priveşte digitalizarea sistemului medical, România pregăteşte proiecte care ţin de consolidarea telemedicinei, îmbunătăţirea infrastructurii digitale a unităţilor sanitare publice, sistemele mobile de monitorizare a pacienţilor şi asistenţa tehnică pentru dezvoltarea şi integrarea soluţiilor de sănătate digitală.
Prin comparaţie, Polonia investeşte o sumă care depăşeşte dublul bugetului ţării noastre, în proiecte avansate precum cele de Inteligenţă Artificială pentru analiză şi diagnoză medicală.
”Este necesar ca România să pună la punct o strategie coerentă prin care bugetul generos alocat domeniului sănătăţii să fie corect distribuit. Este evident că sistemul local de sănătate are nevoie de investiţii consistente, dar implementarea fondurilor alocate prin PNRR va constitui cu siguranţă o provocare.
Rata României pentru absorbţia fondurilor europene este de 33% pentru perioada 2014-2020, a doua cea mai mică din Europa de Est, după Croaţia. La polul opus se află Polonia, cu 45%, pentru acelaşi interval”, a explicat Constantin Pelehra, reprezentat al companiei Horvath.
Planurile naţionale ale Croaţiei, Cehiei şi Slovaciei au fost aprobate deja de Comisia Europeană. Polonia şi România aşteaptă aprobarea, iar evaluarea pentru Ungaria este suspendată, în prezent.