situaţie de lipsă materială definită printr-un venit bănesc ce rămâne inferior unui prag considerat limită, în condiţii date, pentru existenţa umană. S. este un mod de viaţă prin natura sa şi un fenomen multidimensional. S. nu este o problemă individuală, ci una colectivă, socială, care atinge în mod grav demnitatea şi drepturile fundamentale ale omului. În concepţia formulată de Consiliul Europei (Strasbourg, 1991), “ea reprezintă nerecunoaşterea unui drept fundamental al fiecărei persoane, acela de a trăi în demnitate”. Teoria economică a s. ia în con- sideraţie două elemente: modelul omului, individualizat prin cerinţe, aspiraţii, nevoi di- versificate; modelul comportamentului său diferit ca dotare intelectuală, înclinaţii şi mentalităţi. Conceptual, s. este abordată psihologic, prin efectele privaţiunii, sociologic, ca relaţie individ-societate, economic, ca resurse de venit, de avere insuficiente pentru un mod de trai decent şi obişnuit în societate. S. este abordată în sens absolut şi în sens relativ. S. absolută exprimă statutul individului sau familiilor care nu dispun de condiţiile minime de viaţă subordonate menţinerii randamentului fizic (hrană,
condiţii de locuit, îmbrăcăminte, încălţăminte, articole igienico-sanitare etc.); acest concept a devenit bază pentru definirea “nivelului de subzistenţă”. S. relativă, întâlnită mai des în analizele sociale, exprimă un nivel insuficient de resurse pentru un trai normal, comparativ cu posibilităţile existente în societate, cu alte categorii de indivizi. S. relativă implică noţiunea de grup de referinţă pentru a face comparaţii prin intermediul conceptului de “decalaj” între grupul cel mai sărac şi restul comunităţii. Privită ca fenomen social şi economic, în egală măsură, s. necesită regândirea politicii sociale, în special în perioada de tranziţie, şi evaluarea măsurilor de protecţie socială a grupurilor defavorizate (v. Prag de sărăcie, Politică socială).
