schimbare ra- dicală a principiilor şi practicilor de conducere a firmelor, constând în separarea atributelor manageriale de cele de proprietate prin profesionalizarea actului de management şi prin legitimarea ştiinţei conducerii ca disciplină de sine stătătoare. R.m. a intervenit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, pe fondul predominanţei în sectorul afacerilor din economiile ţărilor dezvoltate a firmelor “de familie”, administrate direct de către proprietarii lor, prin modalităţi prepon- derent empirice, bazate pe experienţa şi pe aptitu- dinile lor de conducători. Saltul marcat de r.m. a constat în adoptarea pe scară tot mai extinsă a modelului firmei manageriale, care, spre deosebire de cea bazată pe iniţiativa personală, este gestionată în numele proprietarilor de administratori angajaţi, posesori de competenţe manageriale formate prin instruire instituţionalizată. R.m. a fost determinată în principal de manifestarea evidentă a limitelor de competenţă şi performanţă ale proprietarilor în conducerea propriilor firme, confruntate cu o dinamică intensificată a efectelor progresului tehno- logic şi ale concurenţei pe pieţe în curs de internaţionalizare. O dată cu asumarea rolurilor-cheie de către corpul managerilor profesionişti, are loc proliferarea structurilor ierarhice de organizare, iar principiile şi metodele de conducere devin obiectul unor preocupări sistematice de formalizare şi aplicare normativă. Ca efect al r.m., se restructurează profund natura şi sursele puterii exercitate în actul conducerii firmelor, prin înlocuirea autorităţii mai mult sau mai puţin discreţionare decurgând din atributele de proprietari ai firmelor bazate pe iniţiativa personală cu autoritatea executivă formală, legitimată de pro- fesionism, în cadrul firmelor manageriale. În prezent, pe fondul expansiunii inexorabile a societăţii informaţionale la scară planetară, se conturează conceptul unei noi r.m., provocată de impactul profund şi durabil al noilor tehnologii informaţionale
asupra conţinutului şi calităţii actului de conducere; sistemele computerizate de asistare a deciziei, inclusiv cu ajutorul inteligenţei artificiale, permit revo- luţionarea sistemelor de management, favorizarea orientării lor prospective, accelerarea proceselor de decizie, susţinerea informaţională a demersului cognitiv implicat de actul conducerii şi, prin aceasta, creşterea capacităţii managerilor de a răspunde pertinent la complexitatea crescândă a problemelor cu care se confruntă economia contemporană (v. Management).
