concept macroeconomic specific teoriei marxiste, prin care se exprimă procesul reluării continue a producţiei la scara economiei naţionale, privită ca o unitate interdependentă a producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului, considerate faze (sfere) ale r. În această unitate se consideră că primatul aparţine producţiei, care condiţionează derularea celorlalte faze; la rândul lor, celelalte faze ale r. influenţează activ producţia şi se intercondiţionează între ele. În funcţie de dimensiunile reluării producţiei sociale, r. poate fi simplă sau lărgită. R. simplă este procesul reluării producţiei la aceeaşi scară, lipsind deci acumularea, plusprodusul (v.) fiind utilizat în întregime pentru consum. R. lărgită constă în reluarea procesului de producţie pe o scară superioară celei anterioare, prin acumularea unei părţi a plusprodusului. După natura factorilor care contribuie la creşterea producţiei sociale, r. lărgită poate fi extensivă sau intensivă, în funcţie de contribuţia relativă pe care laturile cantitative sau cele calitative ale factorilor de producţie o au la obţinerea sporului de produs naţional brut (produs social), într-o anumită perioadă, de regulă un an. R. extensivă se carac- terizează prin aportul prioritar al laturilor cantitative ale factorilor direcţi la sporul producţiei sociale, respectiv prin sporirea volumului mijloacelor de producţie şi al muncii vii (v.); r. intensivă este bazată pe aportul prioritar al laturilor calitative ale factorilor de producţie la sporul outputului, respectiv pe creşterea eficienţei capitalului şi a productivităţii muncii sociale. R. extensivă succede în principiu r. intensive, la graniţa dintre ele situându-se tipul intermediar al r., caracterizat printr-o contribuţie relativ egală a laturilor cantitative şi calitative la sporul de rezultate macroeconomice. R. presupune r. produsului social, a forţei de muncă şi a relaţiilor de producţie. Realizarea r. lărgite a produsului social pre- supune respectarea anumitor corelaţii, proporţii economice ce apar sub forma unor inegalităţi, şi anume:
I (v + p) > II c; I (c + v + p) > I c + II c;
I (v + p) + II (v + p) > II (c + v + p),
unde: I – sectorul producţiei mijloacelor de producţie; II – sectorul producţiei bunurilor de consum; c – valoarea mijloacelor de producţie consumate (capitalul constant); v – retribuţia forţei de muncă (capitalul variabil); p – plusvaloarea. R. forţei de muncă constă în asigurarea ansamblului procesului de producţie cu resurse de muncă. Dacă acest proces se limitează numai la refacerea capacităţii forţei de muncă productive şi la înlocuirea resurselor de muncă, care părăsesc activitatea economico-socială, r. este simplă. În condiţiile creşterii numărului lucrătorilor ocupaţi în producţia socială şi ale îmbunătăţirii calitative a activităţii acestora, are loc r. lărgită a forţei de muncă. R. relaţiilor de producţie cuprinde: r. relaţiilor de proprietate; r. situaţiei grupurilor şi claselor sociale, a relaţiilor dintre ele; r. relaţiilor de repartiţie; r. relaţiilor din sfera consumului, legate de utilizarea produsului social (v. Creştere economică, Dezvoltare economică).
