(K), principiu economic ce exprimă interacţiunea dintre creşterea investiţiilor şi creşterea venitului. M.i. se determină sub forma unui coeficient de amplificare (K) ce arată cu cât sporeşte venitul (
∆Y) la creşterea
cu o unitate a investiţiilor (
∆I):
.
I
V
K
∆
∆
=
Conceptul de multiplicator a fost introdus în teoria economică de R.F. Kahn. Potrivit lui Kahn, dacă înclinaţia spre consum este dată şi dacă se presupune că în economie se iau măsuri pentru a stimula sau încetini investiţiile, modificarea volumului de ocupare va fi o funcţie de modificare netă a sumei investiţiilor. J.M. Keynes numeşte multiplicatorul lui Kahn ca multiplicator al ocupării mâinii de lucru. Spre deosebire de Kahn, Keynes foloseşte conceptul de m. al i. Acest multiplicator arată cu cât va creşte
venitul la creşterea cu o unitate a investiţiilor, respectiv de câte ori se vor multiplica investiţiile.
∆Y = K · ∆I, cu K > 1.
Ţinând seama de înclinaţia marginală spre consum (c’) şi de înclinaţia marginală spre economisire (e’), m.i. (K) se mai poate exprima sub următoarele forme:
‘
c
1
1
K
−
=
şi
‘
e
1
K
=
.
Din aceste relaţii rezultă că valoarea lui K este cu atât mai mare cu cât înclinaţia marginală spre consum este mai mare sau cu cât înclinaţia marginală spre econo- misire este mai mică. Dacă în relaţia
∆Y = K · ∆I înlo-
cuim valoarea lui K cu expresiile de mai sus, obţinem:
I
‘
c
1
1
Y
∆
⋅
−
=
∆
şi
I
‘
e
1
Y
∆
⋅
=
∆
.
Înţelegerea procesului de multiplicare a creşterii venitului este uşurată de analiza economică în termenii fluxului cheltuieli-venituri. Orice cheltuială pe care o efectuează un subiect economic reprezintă pentru alt subiect economic un venit. Acest venit, la rândul său, va fi o parte cheltuit, iar o altă parte economisit. În cazul în care venitul creşte, sporul acestuia se va împărţi în cheltuieli pentru consum şi economii, în funcţie de mărimea înclinaţiei marginale spre consum, respectiv de mărimea înclinaţiei marginale spre economisire. Spre exemplu, o investiţie adiţională de 1.000 u.m. va genera, în condiţiile unei înclinaţii marginale spre consum de 2/3, un venit suplimentar egal cu:
.
m
.
u
000
.
3
3
1
000
.
1
000
.
1
3
2
1
1
Y
=
=
⋅
−
=
∆
Aceasta înseamnă că la o înclinaţie marginală spre consum de 2/3, K va fi de 3, fiind format dintr-o unitate din investiţia iniţială plus două unităţi adiţionale, antrenate de cheltuielile de consum. Ca urmare a efectelor K, sporirea cheltuielilor pentru investiţii devine, alături de creşterea cheltuielilor pentru consum, un factor de amplificare a activităţii economice. La început, creşterea autonomă a investiţiilor este cea care dezvoltă producţia, sporeşte venitul şi, pe această bază, consumul, pentru ca, treptat, aceste creşteri, împreună cu anticipările pe care le generează, să contribuie la încurajarea investiţiilor (v. Accelerator, Investiţii).
