(n. 1928), economist american, profesor universitar. A predat un curs de economie la Universitatea Princeton din New Jersey (S.U.A.). Laureat al Premiului Nobel pentruEconomie în anul 1994, alături de John Harsanyi şi Reinhard Selten. Motivaţia juriului Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei a fost: “Pentru activitatea lor de pionierat în analiza echilibrului în teroria jocurilor.” Cea mai cunoscută lucrare a sa este “Essays on Game Theory” (Eseuri asupra teoriei jocurilor). La exact 50 de ani după ce John von Neumann şi Oskar Morgenstern au publicat lucrarea “The Theory of Games and Economic Behaviour” (Teoria jocurilor şi com- portamentul economic), Academia Regală de Ştiinţe a Suediei a recunoscut importanţa şi caracterul novator al muncii de cercetare în domeniul teoriei jocurilor. Teoria jocurilor a fost folosită nu doar în jocurile de casă, precum şahul sau pokerul, ci i s-a conferit o aplicare aproape universală la situaţiile economice în care participanţii au posibilitatea să anticipeze acţiunile celorlalţi participanţi. Teoria jocurilor explică de fapt aspectele strategice ale majorităţii comportamentelor. Cu toate acestea econo- miştii nu au avut succes imediat în aplicarea teoriei jocurilor în preocupările lor din perspectiva con- diţiilor de concurenţă liberă, care consideră neglijabilă abilitatea fiecărui participant individual de a influenţa rezultatul general final. În schimb, teoria jocurilor şi-a găsit aplicaţii imediate, încă din anii 1950, în problemele legate de Războiul Rece
(de la strategiile de acţiune aeriană până la doctrina distrugerii reciproce). J.F. Nash a găsit însă aplicaţii concrete ale teoriei jocurilor în economie, reuşind să generalizeze un set de probleme cunoscute de economişti încă din anul 1840, când Augustin cournot a început să analizeze rezultatele ce ar putea apărea atunci când două mari companii se înfruntă pe piaţă. J.F. Nash a formulat o “soluţie-concept” universală pentru un joc necooperant în care sunt implicate mai multe persoane (adică acele jocuri în care nu există o autoritate din afară ce ar putea să asigure condiţiile în care jucătorii respectă aceleaşi reguli predeterminate). Astfel, numele său s-a legat de o gamă largă de posibilităţi ce pot apărea din observarea cu succes a strategiei rivalului (“echilibrul Nash”). J.F. Nash mai are şi alte realizări, inclusiv introducerea în economie a unei teorii formale a negocierii. Este adevărat, această formalizare este mai mult de natură matematică decât economică. Se poate aprecia totodată că J.F. Nash a stabilit diferenţa dintre jocurile cooperante, în care întâlnim acţiuni conexate între ele, şi jocurile necooperante, în care astfel de acţiuni nu sunt posibile. Lui i se recunoaşte paternitatea asupra conceptului de echilibru în jocurile necooperante, care îi poartă numele.
