(n. 1927, la Chicago, S.U.A.), economist, profesor universitar. A studiat la Universitatea din Chicago, unde şi-a luat licenţa (1947), masteratul (1952) şi doctoratul (1954). În 1952-1963 lucrează în calitate de cercetător la Rand Corporation C.A., apoi continuă activitatea de cercetător la Centrul de Analize Fundamentale, până în 1968. Debutează în cariera universitară ca profesor de economie şi finanţe la Los Angeles University (1968-1969). Va continua să predea managementul
arbitrajului la New York (1969-1974), unde pentru o perioadă a fost preşedinte al institutului specializat în domeniu (1969-1971). Revine în cercetare la I.B.M., unde rămâne până în anul 1983. Începând cu 1984 H.M. Markowitz îşi reia activitatea de profesor universitar. Pentru meritele sale deosebite, în 1990 a fost desemnat, alături de M. Miller şi W. Sharpe, laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Academia de Ştiinţe a Suediei a apreciat că premiul i-a fost atribuit pentru fundamentarea teoriei despre gestiunea financiară şi selectarea titlurilor bursiere. Munca sa din anii 1950 a pus bazele teoriei moderne a portofoliului. Teoria sa originală cu privire la selecţia portofoliului a fost dezvoltată ca model normativ pentru managementul investiţiilor. Contribuţia sa ma- joră a constat în dezvoltarea unei teorii a selecţiei portofoliului, riguros formulată şi operaţională, care ia în considerare incertitudinea. H.M. Markowitz a arătat că, în condiţii date, alegerea unui investitor cu privire la portofoliul său se limitează la echilibrarea recompensei aşteptate cu diversitatea portofoliului. Complicata alegere în jurul a mai multor active cu caracteristici variate este interpretată în general ca o problemă bidimensională, cunoscută sub numele de “analiza variaţiei medii”. Op.: “Portfolio Selection: Efficient Diversification of Investments” (“Selecţia portofoliului: diversificarea eficientă a plasamentelor”, 1959); “Mean-Variance Analysis in Portfolio Choice and capital Markets” (“Analiza variaţiei medii în alegerea portofoliului şi pieţele de capital”, 1987); “Sensul analizei variaţiei în gestiunea portofoliului şi a pieţelor de capital” (1990); “Diversificarea eficienţei investiţiilor” (1991).
