criza economică mondială din perioada 1929-1933, care a cuprins marea majoritate a statelor lumii. Ea s-a declanşat la 25 octombrie 1929, în S.U.A., într-o atmosferă de euforie economică, prin crahul de la bursa din New York. În acea zi peste 19 milioane de titluri au fost oferite spre vânzare, atrăgând prăbuşirea cursurilor şi reducerea drastică a preţurilor altor categorii de mărfuri. În economia S.U.A. criza s-a prelungit până în 1932. Rapid, ea a dobândit un caracter internaţional, atrăgând în vârtejul său Canada, Argentina, Mexic, Brazilia, Australia, Noua Zeelandă etc. M.c.e. a cuprins ţările europene mai târziu, practic în 1931. În toate ţările, manifestările m.c.e. au fost în linii generale aceleaşi: scăderea preţurilor (între 1929 şi1932 indicele preţurilor cu ridicata a scăzut la 67% în Anglia, la 68% în Franţa şi S.U.A., la 70% în Germania etc.); prăbuşirea cursurilor titlurilor de valoare, reducerea producţiei industriale (cu 38% la scară mondială), multiplicarea numărului de şomeri şi de falimente, întreruperea sau reducerea brutală a schimburilor valutare şi comerciale internaţionale, prăbuşirea preţurilor mondiale ale produselor agricole. Pentru depăşirea m.c.e. s-au întreprins ample măsuri pe plan intern (constând de regulă în orientarea spre autarhie, acordarea de subvenţii, distrugerea stocurilor etc.) şi la scară internaţională (abandonul sistemului monetar etalon aur), menite să asigure transformarea de fond a structurilor economice, trecerea sistemului capitalist într-o nouă fază a evoluţiei sale. M.c.e. a marcat punctul de vârf al fazei descendente a ciclului Kondratieff.
