joi

25 aprilie, 2024

Dicționar Economic

INDICELE BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI(BET)

joi, 16 ianuarie, 2014

indice ponderat cu capitalizarea bursieră  şi creat pentru a reflecta tendinţa de ansamblu a preţurilor celor mai lichide zece acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti. Prin construcţie (metodologie de calcul, reguli de selecţie a acţiunilor şi actualizare) el are şi scopul de a furniza o bază adecvată pentru tranzacţiile derivate pe indici. Acestea sunt: options, futures şi combinaţii ale acestora. Tranzacţionarea instrumentelor derivate pe indici are ca scop acoperirea riscului investitorilor în acţiunile ce compun portofoliul indicelui. Indicele BET este exprimat şi în USD (dollar terms), prin convertirea preţurilor în lei la cursul BNR din ziua respectivă, servind astfel şi investitorilor străini care doresc şi o altă exprimare a indicelui. Indicele BET este calculat ca o medie ponderată cu capitalizarea preţurilor celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti. Regulile selecţiei celor zece acţiuni care formează portofoliul indicelui sunt următoarele: acţiunile trebuie să fie cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti; acţiunile trebuie să aibă cea mai mare capitalizare bursieră; de asemenea, se urmăreşte ca suma capitalizărilor firmelor, ale căror acţiuni sunt în portofoliul indicelui, să depăşească 60% din capitalizarea bursieră totală; acţiunile trebuie astfel alese, încât să se asigure diversificarea portofoliului indicelui; acţiunile trebuie să fie cele mai lichide, aceas- tă caracteristică fiind aproximată prin totalul valorii tranzacţiilor pe acţiunea respectivă; se urmăreşte ca suma valorii totale a tranzacţiilor acţiunilor din portofoliul indicelui să fie cel puţin 70% din valoarea totală tranzacţionată. Valoarea preţurilor din fiecare zi este raportată la preţurile corespunzătoare din data de referinţă (momentul t = 0).
,
q
p
p
p
q
p
N
1,
i
i0
i0
N
1,
i
i0
it
i0
i0


=
=



unde: N – numărul de acţiuni din portofoliul indicelui, adică 10; p
i0 – preţul mediu ponderat acţiunii i la
momentul de referinţă t = 0 (adică 19.09.1997, data
de start fiind 22.09.1997); p
it – preţul mediu ponderat
al acţiunii i la momentul curent t; q
i0 – numărul total
de acţiuni emise din titlul i la momentul t = 0. Pentru a compensa orice efect artificial asupra preţului de tranzacţionare, valoarea indicelui este ajustată (indicele este racordat) cu un factor de corecţie f., în ziua în care are loc schimbarea care afectează preţul, după formula:
.
p
q
p
q
f
1.000
BET
N
1,
i
i0
i0
N
1,
i
it
i0
t


=
=




=
Astfel, se realizează continuitatea şi comparabilitatea valorilor indicelui. În cazul în care există acţiuni care nu mai corespund regulilor de includere în portofoliul indicelui, iar altele corespund acestor reguli, se procedează la o actualizare a portofoliului indicelui. Şi, în acest caz, factorul de corecţie f. este recalculat, pentru a compensa această modificare. Astfel, se asigură cerinţa ca indicele să reflecte zilnic schimbările preţurilor acţiunilor faţă de preţurile aceloraşi acţiuni, la un moment de referinţă. Valoarea de start a indicelui a fost de 1.000 de puncte.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: