tip de economie care îmbină libertatea pieţei cu ordinea şi armonia socială. Atributul “social” exprimă în esenţă obiectivul atingerii unei asemenea armonii între interesele, opţiunile şi acţiunile diverselor categorii sociale de natură a constitui un impuls al dezvoltării. Înfăptuirea acestui obiectiv nu are loc spontan, prin simplul joc al forţelor pieţei; statul (puterea publică) acţionează în vederea canalizării şi controlului activităţilor spre realizarea opţiunilor economico- sociale agreate prin consens social. Apreciat ca un pilon de bază al societăţii, în care factorul uman este primordial, consensul social reprezintă, dincolo de acceptarea unor obiective, prevederi sau măsuri etc., un mod de organizare şi acţiune (ordine socială), prin care se asigură coerenţa responsabilităţilor şi avantajelor ce revin agenţilor, forţelor economice şi sociale. Rolul predominant al pieţei nu este diminuat, economia funcţionând pe baza concurenţei. Consensul social se realizează prin cooperare şi concertare. Specificitatea implicării puterii publice rezidă în accentul ce se pune pe îmbunătăţirea formelor de organizare, gestiune şi conducere la nivel microeconomic, inclusiv prin sistemul codeciziei şi cogestiunii, prin folosirea instrumentelor bancare, fiscale şi a tot ce poate stimula cererea şi oferta. Ţările
care promovează e.s. de p. (Germania, Suedia, Austria, Elveţia, Danemarca, Olanda etc.) au izbutit să acorde importanţă mai mare obţinerii profitului pe termen lung decât a celui imediat, să promoveze reuşita colectivă înaintea celei individuale şi să respecte drepturile sociale ale angajaţilor.
