ştiinţă de graniţă, rezultată din aplicarea matematicii la studiul economiei. Sunt cunoscute trei faze ale dezvoltării e.m.: perioada de început, caracterizată prin contribuţii individuale în acest domeniu, culminând cu lucrările pionierilor marginalismului (L. Walras, C. Menger, S. Jevons); perioada dintre 1930 şi 1950,
când au predominat lucrările de fundamentare matematică ale unor modele econometrice şi ale cercetărilor operaţionale; faza de maturitate debutând cu deceniul al şaselea când a început asimilarea pe scară largă a unor noi tehnici matematice în economie (analiza vectorială, calculul diferenţial, analiza variaţională etc.). În primele două faze problematica abordată se axa mai ales în domeniul studierii cererii şi ofertei pe diferite pieţe, a echilibrului parţial şi general, a analizelor structurale prin calcul matriceal de tip input-output, respectiv, a optimizării unor sisteme economice. În ultima etapă, sfera de cuprindere s-a lărgit, iar metodele de studiu au devenit tot mai rafinate. Astfel au cunoscut o dezvoltare intensă cercetările matematice în domeniul financiar-bancar, cele privind cibernetica economică sau cele din domeniul programării neliniare. Arsenalul de studiu al e.m. s-a îmbogăţit cu domenii matematice noi, cum ar fi: mulţimile fuzzy, teoria fractaliilor, teoria catastrofelor, mulţimile subtile etc., ceea ce îi va permite abordarea matematică a aspectelor calitative ale fenomenelor şi proceselor economice. Dintre reprezentanţii cei mai cunoscuţi ai e.m. în această etapă amintim pe O. Morgenstern, J. von Neumann, H. Kuhn, L.A. Zadeh. Mulţi dintre laureaţii Premiului Nobel pentru economie (K. Arrow, G. Debreu, F. Modigliani, R. Solow, M. Allais, L. Kantarovici etc.) au avut contribuţii remarcabile la dezvoltarea e.m. Diversitatea şi rafinamentul la care au ajuns astăzi metodele de studiu din ştiinţele economice au la bază simbioza dintre matematică şi economie, specifică e.m. (v. Econometrie, Model economic, Cibernetică).
