parte a capitalului real formată din bunuri durabile care participă la mai multe cicluri de producţie, se consumă (depreciază) treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare. În componenţa c.f. intră: clădiri şi construcţii speciale, agregate şi utilaje energetice, maşini-unelte, utilaje şi instalaţii de lucru, calculatoare şi roboţi industriali, aparate şi dispozitive de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport, animale de tracţiune, plantaţii brevete, software, alte componente ce ţin de progresul
tehnico-ştiinţific contemporan etc. C.f. se distinge prin caracterul limitativ (restrictiv) al posibilităţilor sale de trecere de la un fel de utilizare productivă la altul, rigiditatea utilizării lui fiind cu atât mai mare cu cât bunul respectiv este mai specializat. Datorită progresului tehnic şi intensificării producţiei, volumul c.f. se măreşte şi se produc modificări în structura sa; creşte ponderea utilajelor şi echipamentului tehnic din noile generaţii a componentelor informatice şi scade ponderea construcţiilor şi clădirilor. Aceasta conduce la creşterea vitezei de rotaţie a c.f. şi la tendinţa de reducere a mărimii capitalului fix utilizat la o unitate de producţie. Ca tendinţă creşte ponderea c.f. activ (care participă şi acţionează direct asupra capitalului circulant) şi scade ponderea c.f. pasiv (cel care este o premisă, condiţie necesară desfăşurării normale a activităţii economice). Pe parcursul utilizării, c.f. înregistrează un proces de depreciere care, având un caracter progresiv şi cumulativ, con- duce inevitabil în timp, la scoaterea din funcţiune a bunurilor de c.f. şi înlocuirea lor. Deprecierea şi înlocuirea c.f. se datorează atât uzurii fizice, cât şi uzurii morale a acestuia (v. Capital, capital circulant).
