vineri

26 aprilie, 2024

30 ianuarie, 2014

Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, a fost condamnat definitiv la  ani de închisoare cu executare, în Dosarul ”Transformatorul”.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut condamnarea la cinci ani de închisoare a lui Relu Fenechiu, dată în prima instanță, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

Fratele fostului ministru al Transporturilor a primit tot cinci ani de închisoare.


Instanţa a mai decis ca toţi cei şase inculpaţi în dosar să plătească, în solidar, daune materiale în sumă de 6.327.390 lei plus TVA.

La ultimul termen al procesului, Relu Fenechiu a cedat presiunii și a plâns în instanță. El a cerut clemență instanței, explicând că părinții săi sunt bolnavi și că este unicul aducător de venituri în familia sa și că are în întreținere un fiu student și unul de doar 5 ani.

Un discurs final asemănător a avut și fratele său, Lucian Fenechiu.

Transformatoare vechi de 30 de ani

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în iunie 2012, pentru că firmele sale au vândut transformatoare second-hand Sucursalei de Întreţinere si servicii Energetice Electrice Moldova (SISEEM), la prețul unor produse noi.


Firmele din Fene Grup au livrat SISEEM, între 2002 și 2005, transformatoare şi întreruptoare fabricate în anii 1970 – 1980, dar care figurau în acte ca fiind noi.

Paguba produsă societății a fost calculată la 7,6 milioane de lei și le este imputată fraților Fenechiu și conducerii SISEEM de la acea vreme.

Primul ministru în funcție condamnat

În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu a fost condamnat, în prima instanță, la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

El a devenit, astfel, primul ministru în funcție condamnat. După sentință, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: