Deficitul bugetar – la ce să ne aşteptăm

Situaţiile oficiale prezentate în ultimii ani în materie de execuţie bugetară arată că trimestrul trei, de finalul căruia ne apropiem deja (cu un sold de -2,13% din PIB la 8 luni), a fost istoric unul aproape echilibrat, cu creşteri sau scăderi minore de sold ale rezultatelor consemnate (de la 0,27% din PIB în 2015 şi până la -0,19% din PIB în 2018). Deşi un mic trend de deteriorare se poate decela și pare plauzibil că va continua.

Dat fiind că datele operative din rapoartele lunare apar cu decalaj de aproximativ 30 de zile de la finalul perioadei, rezultă că de-abia în jur de 1 noiembrie vom afla dacă s-a păstrat uzanţa de a avea un trimestru trei relativ echilibrat şi dacă deficitul bugetar deja acumulat nu s-a înrăutăţit semnificativ.

Este o primă condiţie, necesară dar nu şi suficientă pentru a intra în linia dreaptă a ultimului trimestru cu şanse reale în a ţine sub control rezultatul final al execuţiei bugetare.

A doua condiţie ar fi să se reediteze, şi încă la superlativ, reducerea spectaculoasă din 2018 a deficitului în execuţia pe T4. Adică undeva la jumătate în raport cu experienţa celor trei ani anteriori.

Hai să admitem că ambele condiţii vor fi îndeplinite, vom avea suficienţi bani pentru a acoperi noile obligaţii sociale deja intrate în plată ( majorarea cu 15% a pensiilor, de la 1.100 lei punctul la 1.265 lei punctul este doar cea mai vizibilă parte a acestora, alături de majorarea cu 10% a venitului minim lunar garantat, de la 640 lei la 704 lei) iar reuşita va fi deplină.

Cu atât mai mult, însă, va rămâne o problemă majoră, ce ar trece neobservată. Pe 15 noiembrie 2019 ar trebui să avem gata întocmit bugetul pe 2020. Există riscul, pe principiul matematic demonstrat ca eronat al inducţiei incomplete, să credem că, dacă se profilează la orizont ideea „ne-am ajuns cu banii”pe 2019, atunci o să ne „scoatem” cumva şi la anul.

Indiferent de eforturile de la finele acestui an şi de conjunctura mai mult sau mai puţin favorabilă pe plan extern, nu avem cum să mai extindem la infinit deficitul bugetar structural, care trece deja de patru procente din PIB. Este doar o chestiune de timp până când bugetul va trece în regim de avarie. Majorarea pensiilor cu 40% în toamna viitoare se anunţă a fi factorul decisiv.

Dacă privim cu atenţie evoluţiile din ultimii ani, se poate vedea cum, din motive de dispunere a plăţilor către stat, rezultatele din execuţie s-au îmbunătăţit uşor pe luna octombrie, în perioada 2015 – 2017, pentru ca în 2018 să nu se mai repete istoria. Ori, dincolo de experienţa anului precedent, din septembrie 2019 se dau deja pensiile majorate şi a crescut venitul minim garantat, ambele pentru milioane de cetăţeni.

Când vom trage linia şi vom vedea cum s-a terminat socoteala pe 2019, va fi deja 1 februarie 2020 şi bugetul, în mod normal, va fi deja adoptat. Prudent ar fi să nu se mai meargă pe promisiuni fără surse clare de acoperire, pentru că pur şi simplu s-a ajuns la limită cu cele cele deja transpuse în practică.

Astfel, vom fi în situaţia de a lucra bugetul pe anul viitor „în orb”, fără ca datele curente să fie ( să sperăm că nu se va întâmpla nimic în mediul extern) relevante. Dar cu responsabilitatea ca accentul să cadă pe consolidarea beneficiilor deja acordate, nu pe antrenarea într-o spirală a dorințelor legiferate dar nesustenabile economic.