29 septembrie, 2021

Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat miercuri, în unanimitate, decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de incidența Covid-19 în localități.
Suspendarea prezenţei fizice la cursuri se va face în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasa/şcoala și în paralel se intensifică măsurile de control și prevenire din aceste unități, a anunțat, miercuri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Grupul a adoptat şi măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

„Referitor la scenariile de funcţionare a şcolilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competenţe medicale/epidemiologice):

  • decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezentei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competenţe, în vederea respectării stricte a regulilor de protecţie sanitară în şcoli;
  • adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening”, a afirmat ministrul.

Ministrul a spus că după această „primă etapă” urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de guvern şi abilitarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii în vederea modificării ordinului comun în concordanţa cu hotărârile adoptate.

„Tot acest proces se va finaliza pana vineri, 1 octombrie în vederea stabilirii modului de funcţionare al şcolilor începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”, a mai adăugat ministrul Educaţiei.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: