NATO a decis formal să se alăture eforturilor internaționale de eliminare a Statului Islamic din Siria și din Iraq, a anunțat miercuri AFP, citând surse diplomatice.
Potrivit AFP, decizia politică a fost deja validată la nivel de ambasadori ai celor 28 de state membre și ar urma să fie aprobată joi, la reuniunea șefilor de stat și de guvern de la Bruxelles.
Decizia miliatară a fost luată de conducerea Alianței în urmă cu o săptămână, votul politic survenind recomandării miliatare.
Generalul Petr Pavel, președinte al Comitetului militar al Alianței, a transmis că ”NATO poate și trebuie să facă mai mult” pentru a spori capacitatea Iraq-ului și a altor state de a lupta împotriva Statului Islamic.”
Sensibilitatea deciziei
Decizia e surprinzătoare: Statele Unite solicită NATO de peste un an să se alăture formal coaliției care deja îi include, ca state participante, pe toți cei 28 de membri NATO, dar nu și alianța ca întreg. Secretarul american al Apărării Ashton Carter anunța în februarie 2016 că NATO analizează această invitație.
Din punct de vedere strategic, NATO a ezitat până acum să dea curs invitației formulate de Statele Unite din cauza prezenței active în teatrele de operațiuni din Orientul Mijlociu a forțelor armate ale Rusiei, Alianța încercând să evite posibile incidente militare.
Rusia a fost invitată formal să intre în Siria de către regimul Assad, iar guvernul încă la putere în Damasc este puțin probabil să accepte prezența trupelor NATO pe teritoriul său, dând astfel posibilitatea Rusiei să reclame o agresiune. În aceste condiții, implicarea NATO în regiune se poate axa pe o prezență în Iraq.
Decizia de intrare a NATO în coaliția anti-ISIS pune probleme de poziționare Turciei, stat membru NATO aflat în plin proces de reapropiere de Moscova și cu interese divergente cu Statele Unite în chestiunea milițiilor kurde siriene.