Mihai Necolaiciuc. Fostul director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (SNCFR) va fi adus în ţară în cursul zilei de astăzi sau în zilele următoare, din Statele Unite, după ce Departamentul de Stat al SUA va emite un ordin în acest sens. Necolaiciuc se află, din 23 iunie 2009, în custodia autorităţilor americane. El fusese reţinut de FBI pentru şedere ilegală în SUA, având acte de identitate emise de Venezuela. Necolaiciuc este urmărit internaţional pentru un prejudiciu de circa 50 de milioane de euro adus Căilor Ferate Române, prin achiziţii de bunuri şi servicii presupus supraevaluate.
Mihai Necolaiciuc a fost numit la conducerea Căilor Ferate în anul 2000, în mandatul de ministru al Transporturilor deţinut de Anca Boagiu (PDL), care a revenit în prezent la şefia acestui portofoliu. El a fost menţinut în fruntea CFR de următorul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea (PSD), pe perioada mandatului acestuia Necolaiciuc şi făcând achiziţiile despre procurorii spun că au fost supraevaluate.
Nicolae Popa. Fostul director al Gelsor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI), va fi adus din Indonezia în România spre finalul săptămânii. În anul 2006, Nicolae Popa a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas. Decizia a rămas definitivă începând cu 2009. Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI. Tribunalul Bucureşti a stabilit pentru 22 aprilie un nou termen de judecată în dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este acuzat de favorizarea infractorului, referitor la sprijinul material acordat fugarului Nicolae Popa.
Dinel Staicu. Omul de afaceri a fost prins în parcarea unui supermarket din localitatea ungară Mako, de unde a fost dus la Budapesta. În capitala Ungariei, Dinel Staicu, care şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu, în luna ianuarie, va fi prezentat instanţei ungare pentru confirmarea mandatului european de arestare.
Pe 4 aprilie 2011, preşeditele Societăţii de Investiţii Financare (SIF) Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). Alături de Staicu, au mai fost condamnaţi fostul preşedinte al BIR, Ion Popescu.
Staicu a beneficiat de credite şi cesiuni de creanţă, în mod fraudulos, din partea BIR, omul de afaceri câştigând astfel circa 5 milioane de euro, cu o parte din bani cumpărând acţiuni la SIF Oltenia.
BIR a fost falimentată în anul 2000, iar 8 ani mai târziu Direcţia Naţională Anticorupţie a decs scoaterea de sub urmărire penală a 14 persoane implicate în acest caz, printre care fostul prim-viceguvernator al BNR Emil Iota Ghizari – care a ţinut interimatul funcţiei de guvernator, în perioada decembrie 1999-decembrie 2000, cât timp Mugur Isărescu a îndeplinit funcţia de prim-ministru. Şi fostul viceguvernator al BNR Mihai Bogza a fost scos de sub urmărire penală, procurorii apreciind că nu sunt probe temeinice pentru trimiterea lor în judecată.
Presa vremii a relatat că în structurile BIR au lucrat foşti ofiţeri de securitate, iar la constituirea capitalului băncii au contribuit entităţi ca Mitropolia Olteniei, Mitropolia Moldovei, Biserica Armenească, Cultul Penticostal, Muftiatul de la Constanţa, Casa Regală a Arabiei Saudite, Căile Ferate Române.