Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat miercuri, într-o declarație de presă comună cu premierul Ludovic Orban, că sprijină din toată inima aderarea României la spațiul Schengen
„Poziția Parlamentului în legătură cu aderarea României la spațiul Schengen a fost adoptată de mult. Parlamentul sprijină din toată inima aderarea României la spațiul Schengen. Am început discuția noastră cu felicitări adresate domnului prim-ministru pentru numirea sa în funcție și pentru schimbările politice care au avut loc în România în ultima vreme și pentru noul parcurs al României”, a declarat David Sassoli.
Prim-ministrul Ludovic Orban a avut miercuri, la Bruxelles, o întrevedere cu Președintele Parlamentului European, David Sassoli. Discuțiile, anunță Executivul român, au prilejuit ”un schimb de opinii substanţial privind principalele teme de pe agenda europeană, precum: negocierile pentru viitorul buget al Uniunii şi schimbările climatice/Pactul Ecologic European”.
Ludovic Orban se află într-o vizită oficială de 3 zile la Bruxelles. Premierul român se întâlnește joi cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.