13 iulie, 2016

cameronGuvernul de la Londra depune eforturi substanțiale pentru ca cetățenii statelor Uniunii Europene să poată rămâne în Marea Britanie și după ce aceasta va părăsi blocul comunitar, însă asigurarea acestui drept depinde de caracterul său reciproc pentru britanicii aflați în celelalte țări ale UE.

Este declarația făcută miercuri de către David Cameron, care a participat pentru ultima oară în calitate de premier la o sesiune de întrebări și răspunsuri în legislativul de la Londra, transmite agenția Reuters.

Întrebat de un parlamentar dacă cetățenilor UE aflați pe teritoriul britanic li se vor anula permisele de ședere ori dacă vor fi expulzați după ieșirea Marii Britanii din UE, Cameron a răspuns că ”este exclus” ca acest lucru să se întâmple.


”Depunem eforturi să facem ceea de dorim, adică să garantăm cetățenilor UE că li se vor respecta drepturile, tuturor celor care au venit în această țară. Singura circumstanță în care cred că un viitor guvern ar încerca să elimine această garanție ar fi dacă cetățenilor britanici din alte țări europene nu li s-ar respecta aceleași drepturi. Cred, deci, că este important să avem reciprocitate”, a precizat David Cameron.

David Cameron își depune mandatul de premier miercuri, Theresa May urmând  să fie noul locatar din Downing Street 10.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: