România s-a plasat anul anul trecut pe poziția a 9-a între cele 14 state membre UE care au reușit să-și diminueze datoria guvernamentală ca pondere în PIB, potrivit datelor comunicate de Eurostat. Ea și-a consolidat astfel locul cinci în topul țărilor europene cu cele mai mici datorii publice. Cu doar 38,4% din PIB, ea s-a păstrat la o distanță liniștitoare de criteriul de 60% din PIB impus la Maastricht pentru adoptarea euro.
Deși jumătate din state și-au redus datoria guvernamentală și jumătate nu, Uniunea Europeană a înregistrat o creștere a nivelului general de datorie a guvernelor raportat la PIB-ul UE, de la 85,2% în 2012 la 87,1% în 2013 ( în 2010, acest indicator se afla încă imediat sub pragul de 80%). Slovenia (cu o creștere a datoriei de 9,2% din PIB), Croația (+5,2%) și Grecia (+3,0%) au fost cele mai afectate.
Pentru referință, am prezentat și topul 7 al statelor care au înregistrat la finele anul trecut cele mai mari datorii guvernamentale. De asemeni, merită menționat că România, cu o diminuare a obligațiilor trecute în contul guvernului de 0,8% s-a încadrat în trendul regional. Polonia și-a scăzut datoria cu 0,9% din PIB iar Ungaria cu 1% din PIB.
Există, însă, o diferență importantă dacă se face trimitere la valorile absolute înregistrate în termeni nominali.
Spre deosebire de Polonia și Ungaria, datoria noastră a crescut și numai evoluția neașteptat de bună a PIB a determinat îmbunătățirea indicatorului de datorie guvernamentală.
Calculele arată că, în condițiile unei creșteri economice la nivelul prevăzut inițial, de 2,2%, am fi avut anul trecut un nivel al datoriei guvernamentale de 39,4% din PIB. Respectiv, o majorare de 0,2% față de cele 39,2% înregistrate în 2012 și nu diminuarea de 0,8% din PIB amintită mai sus. Ceea ce arată importanța relației dintre deficitul bugetului general consolidat (-2,52% anul trecut ) și creșterea economică, consemnată provizoriu la nivelul de 3,5%.
(Citiți și: ”De ce statele UE își pot permite datorii publice diferite”)
Departe de a avea o semnificație strict teoretică, diminuarea (din păcate doar relativă, dar e bine și așa) stocului de datorie asumată de stat are o valoare concretă în diminuarea dobânzilor achitate în contul acestei datorii. Nu doar pe calea rostogolirii lor (înlocuirea cu noi credite de valori similare) la dobânzi mai mici, dar și prin reducerea efortului făcut pentru plata lor, raportat la mărimea economiei.
În treacăt fie spus, cele trei procente de PIB deficit bugetar permise prin criteriile de la Maastricht pentru doptarea euro au fost fixate arbitrar și unitar pentru toate economiile naționale implicate. În realitate, pentru un stat cu o valoare relativă scăzută a veniturilor bugetare ( 32% din PIB față de 46,8% media zonei euro), echivalența din punct de vedere al efortului bugetar ar fi o limită de 2% din PIB și nu cele 3% stabilite la modul general.
Iar asta presupunând un nivel mediu al dobânzilor achitate la datoria guvernamentală din perspectiva practicii europene. Concret, cele 60% stoc de datorie la o dobândă anuală de 5% generează obligații de plată de 3%, exact limita de deficit ( Tehnic, bugetul ar fi echilibrat la nivel primar, iar deficitul derivat strict din plata dobânzilor).
Tradus pentru România, cu veniturile ei bugetare relativ mici, suntem în situația de 40% stoc de datorie la 5% dobândă anuală, care duce la plata unor dobânzi de 2% din PIB, fără de care veniturile ar fi perfect egale cu cheltuielile). Datele prezentate sunt aproximări, dar expozeul are rostul să ne creeze imaginea corectă asupra finanțelor publice.
Acestea, în condițiile noastre concrete, au limita intrinsecă la 40% datorie guvernamentală și 2% deficit public. Și care, pentru îmbunătățirea situației și disponobilizarea de fonduri pentru sănătate, pensii sau cofinanțare la autostrăzi , reclamă o creștere economică mai susținută, cel puțin de nivelul celei înregistrate în 2013.
Un răspuns
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Raportdatpubdec2013metodologiaUEen.pdf
Pagina 2 unde conform metodei de calcul din OUG 64/2007 sint incluse si garantiile acordate de stat pe seama unor datorii a firmelor de stat tip Oltchim , CFR s.a.m.d.
„performanta” e de 266,952 miliarde lei (noi) datorie publica. La 4,5 lei/1 euro , datoria statului a depasit 59 miliarde euro si reprezinta 42,5 % PIB .(procentul e confirmat in aceiasi pagina din documentul mentionat)
Acest enorm munte de bani nu a lasat urme vizibile in infrastructura , modernizare scoli si spitale , crearea unei industrii autohtone competitive . Adica in sectoarele care ar fi trebuit sa fie beneficiarele primare a acestei datorii si prin care se creaza progres , dezvoltare, crestere de nivel de trai.
Asta conform principilor/criterilor si experientei istorice din tarile occidentale in indatorarea publica post 1945 .
Fara o astfel de abordare a analizei datoriei publice si tratarea problemei doar din punct de vedere al refinantarii ei, e o negare elementara a insasi rolului/scopului datoriei publice guvernamentale .
Si italienii analizeaza pur financiar datoria publica dar datorita faptului ca e enorma atit in procente (132%PIB) cit si in cifre absolute(peste 2.000 miliarde euro)
Tot ei recunosc (si oficial)ca dupa 1982 (datoria publica era de doar 60 % PIB si presiunea fiscala de 32%) cresterea ei a fost exclusiva pentru „consum” si voturi . Noi am vrut sa sarim direct la „consum pe datorie” dar uitam rolul fundamental al datoriei publice .
Va fi tot mai dificil de refinantat aceasta datorie publica din moment ce creste anual dar fara sa produca efectele economice verificare la altii si exact din singurul motiv ca e folosita in alte scopuri decit cele universal valabile/verificate si elementare .
PS . Cum am scris , italienii aveau in 1982 datoria publica de 60 % PIB . Cum au reusit sa faca peste 3.000 km de autostrazi cu datoria aia , sa duca apa si canalizarea in toate catunele tarii cind presiunea fiscala era la nivelul celei romanesti de azi, adica 32 % ?
Evident ca e ceva ce nu functioneaza corect in modul oficial romanesc de abordare a datoriei publice, a presiunii fiscale si recuperarea decalajelor .
Cu actualul model de gandire mioritic , putem avea presiune fiscala de 80 % si datorie publica de 150 % PIB ca tot fara efecte vizibile va fi in viata de zi cu zi a cetatenilor . (majoritatea ca unii cunoscuti sub numele de „clientela” si/sau „privilegiati” vor fi principalii beneficiari. Ca si pina acum ) 🙁