Euro a avut o evolutie dramatica in ultimele luni; fata de dolarul american a suferit o devalorizare de la peste 1,38 in mai la cca 1,18 in ianuarie 2015.
S-ar putea afirma ca intr-o perioada de incertudini extraordinare in economia globala nu ar trebui sa surprinda miscari de asemenea amplitudine pe cea mai volatila dintre piete. Dar si asa, miscarea este demna pentru examinare. Mai ales ca ne confruntam cu o situatie aparent bizara daca avem in vedere ca zona euro inregistreaza un surplus al contului curent ce depaseste probabil 2% din PIB in 2014, in timp ce economia americana are deficit extern de aproximativ 2% din PIB.
Ar putea fi un puzzle pentru unii ca moneda unei regiuni a economiei gobale sufera o cadere atat de puternica in conditiile unui surplus mare in schimburile internationale. Sunt repere pentru a explica acest aparent puzzle.
– pietele financiare au o pondere tot mai mare in relatiile economice internationale, astfel incat ce se intampla pe pietele de capital usor misca cursuri de schimb; avem de facut aici distinctie intre “abordarea monetara” a balantei de plati (care are in vedere si miscarile de capital) si cea care pune accent pe relatiile comerciale, pe ce se intampla in contul curent;
– zona euro este perceputa ca o regiune cu probleme adanci, amenintata de deflatie (decembrie a consemnat o inflatie anuala de -0,2%) si de debt deflation in unele tari membre, ceea ce ar afecta perspectiva de crestere pe termen lung.
– ajustarile dezechilibrelor macroeconomice (deficite bugetare, de balanta de plati) inauntrul zonei euro s-au facut in anumite tari (Spania, Portugalia, Grecia, etc) prin devalorizari interne drastice, mai mult prin comprimarea cererii agregate, ceea ce a contribuit la inregistrarea in 2014 a unui surplus cumulat probabil de 2-3% in relatia cu restul lumii (Germania are surplus de cont curent de peste 6% din PIB, un record pe plan mondial si mult peste surplusul Chinei, care s-a diminuat in ultimii ani considerabil)
– miscarea cursurilor de schimb depinde de utilizarea principalelor valute ca monede de tranzactie, de tezaurizare, de refugiu, etc
– anuntata practicare de BCE a unui program de QE ( relaxare cantitativa –prin achizitia de obligatiuni, inclusiv suverane) arata o mare ingrijorare fata de situatia economica din zona euro, ceea ce se simte pe piete;
– pietele financiare sunt foarte senzitive la diferentiale de randamente la active financiare. In timp ce in SUA activitatea economica pare sa se intremeze existand si intentia Fed de a misca dobanzile de politica monetara in sus in 2015 (in fapt, retragerea din QE a inceput prin stoparea unor achizitii de active) , in zona euro situatia este pe dos. Si expectatiile inflationiste in Europa merg in jos, ceea ce da un imbold BCE de a recurge la un QE.
Mai este un argument care poate explica dinamica euro: interesul guvernelor din UE de a se evita debt deflation, adica combinatia intre scaderea preturilor si lipsa de crestere economica, care ar ingrena mult plata datoriilor. Fiindca exista un spectru de “stagnare seculara”, notiune folosita de Alvin Hansen in 1938 si resuscitata de Larry Summers in incercarea de a descrie situatia actuala din lumea industrializata.
Fara declaratii emfatice, s-ar incerca ca euro sa fie “talked down”, impins spre depreciere, prin diverse semnale. Aceasta ar ajuta zona euro prin doua cai directe: sprijinirea activitatii economice (prin export net) si scumpirea importurilor, care ar influenta rata inflatiei. Mai ales cand cotatiile la titei, in special si la gaz, alimenteaza deflatia, chiar daca exista un efect contrar de stimulare a consumului intern indus de preturi mai mici. De remarcat totusi ca grosul schimburilor comerciale este de departe intra-zona euro, ceea ce diminueaza din impulsul dat de cursul de schimb.
O intrebare cheie este cat de mare toleranta vor avea alte tari mari fata de miscarea din ultimele luni a euro. Deoarece se poarta un “razboi valutar”, chiar daca nedeclarat, pe plan mondial. Cred totusi ca SUA au interesul ca starea economica din tarile UE sa nu se deterioreze; in sine (din cauza posibilelor efecte de contagiune –piete financiare integrate global si UE ca cel mai mare bloc comercial din lume) si avand in vedere circumstante geopolitice exceptionale. Japonia ar avea o toleranta mai mica avand in vedere ca “Abenomics” (programul economic al guvernului Abe) este impotmolit.
Unele banci mari anticipeaza paritatea intre euro si USD in cativa ani. Din punct de vedere al datelor balantelor de plati, caderea euro pare curioasa avand in vedere surplusul de cont curent al zonei euro. Daca avem insa in vedere ce se intampla cu activitatea economica din zona euro, discrepantele de performanta economica intre tarile membre (inclusiv de somaj: cu in jur de 6% in Germania si Olanda si peste 22% in Spania si peste 25% in Grecia, fata de media de cca 11,5% in UE), scaderea euro de la nivelul de aproape 1,38 fata de USD in mai 2014 la cca 1,18 acum nu este o aberatie.
Framantarile din zona euro sunt inca puternice si declaratia faimoasa a lui Mario Draghi din iulie 2012 (ca “orice va fi facut pentru a salva euro”), desi a avut un impact pozitiv extraordinar, nu poate rezolva totul. Mai avem si alegeri parlamentare in Grecia, din alte tari, ce pot aduce surprize. Atacuri teroriste pot alimenta si ele aversiunea fata de risc.
Una peste alta, cheia este in mersul economiilor, in ce vor face guvernele din tarile mari din UE impreuna cu operatiuni ale BCE si politici la nivelul UE de stimulare a cererii agregate (Planul Juncker si nu numai). O deflatie prelungita si lipsa de crestere economica in zona euro nu ar fi de bun augur.
***
Daniel Dăianu este economist, membru al CA al BNR, profesor la SNSPA, fost ministru de Finanțe
2 răspunsuri
Pentru a se putea dezvolta cat de cat Romania trebuie sa intre in zona Euro cat mai tarziu pentru a putea contracara retragerea banilor din piata atunci cand anumite inerese o cer.Acum FED ridica sus cotatia dolarului pentru a putea rascumpara cat mai ieftin obligatiunile si apoi apelarea din nou la echivalentul in aur .Deci cine are aur va avea si bani.
Sunt confruntata cu un tip de reactie idiosincratica cu care ma lupt sa o suprimm dar ea revine din ce in ce mai puternica. In cazul domnului Daianu, situatia este dupa cum urmeaza. Am fost o admiratoare a domnului Daianu inca din anii 1990: era cumpatat, competent, tolerant, resilient in fata agresivitatii celorlalti interlocutori, etc. Era o placere sa-l ascult,sa invat sau sa incerc sa inteleg. Dupa ce am aflat ca a depus o suma important a in miinile acelui „domn” de la Bursa de valori Sibiu in scopul de a profita din greu de pe urma speculatiile bursiere dubioase, nu-l mai pot acorda atentie discursului domnului Daianu. Numai am nici o placere. NU MAI AM TIMP pentru domnul Daianu. Ce pacat!