7 iunie, 2013

Scrisoarea de intenţie va intra în board-ul Fondului Monetar Internaţional pe 25 iunie, iar în iulie vor avea loc discuţii pentru a fi stabilită data vizitei în România pentru o nouă înţelegere, a declarat joi, la TVR, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.

„După ce scrisoarea va intra în boardul FMI, în data de 25 iunie, îi vom contacta în iulie pentru a avea discuţii şi a stabili data vizitei în România pentru o nouă înţelegere. Nu am stabilit data efectivă de venire, dar am stabilit discuţii pentru luna iulie pentru a fixa data”, a spus Daniel Chiţoiu.

Ministrul Finanţelor s-a arătat optimist şi încrezător că actualul acord se va încheia cu bine.
„Sunt optimist şi încrezător că acordul acesta va fi încheiat cu bine. Ne încadrăm până în prezent, toate ţintele şi obiectivele asumate le avem îndeplinite. Aşteptăm data de 20 iunie să vedem rezultatul privatizării CFR Marfă”, a explicat Daniel Chiţoiu, preluat de AGERPRES.


Board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, pe 15 martie 2013, prelungirea cu trei luni a acordului stand-by cu România, până la 30 iunie.

Acordul stand-by în valoare de 3,5 miliarde de euro (reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond) a fost aprobat iniţial pe 25 martie 2011 şi este unul preventiv prin care fondurile vor fi atrase numai în caz de necesitate.

La începutul acestui an, şeful Misiunii FMI, Erik de Vrijer, a avertizat că Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional va expira şi nu va exista o altă înţelegere, dacă autorităţile române nu îndeplinesc precondiţiile asumate până în luna iunie. Precondiţiile se referă la reducerea arieratelor, dar şi la măsuri care vizează companiile de stat – privatizarea CFR Marfă, listarea secundară a unui pachet de acţiuni Transgaz, începerea listării companiei energetice Oltenia.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: