Curtea Supremă va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu amendamentele pe care PSD – ALDE – UDMR le-au adoptat pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Decizia a fost luată joi, în ședința Adunării Generale a ICCJ, de judecătorii care conduc secţiile Înaltei Curţi de Casaţie Şi Justiţie. În unanimitate.
Proiectul de modificare a Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptat marți, în Senat, și a fost trimis președintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare.
Conform Articolului 77 din Constituție, președintele are la dispoziție 20 de zile pentru semnarea decretului sau:
- poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea, după care este obligat să o promulge
- poate cere verificarea constituţionalităţii legii
Din momentul revenirii de la reexaminare/ după primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. șefului statului este obligat să promulge legea în termen de 10 zile.
Răspunderea magistraților
Cea mai importantă noutate, comparativ cu proiectul venit de la Camera Deputaților se referă la Răspunderea magistraților, unde a fost aprobat amendamentul senatorului Şerban Nicolae.
Potrivit reformulării, Ministerul Finanţelor Publice se întoarce în mod obligatoriu împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară, după ce prejudiciul cauzat a fost acoperit de stat.
Diferenţa faţă de actuala lege este sintagma “se întoarce în mod obligatoriu”, faţă de “se poate îndrepta”, cum prevede Legea 303.
De asemenea, “termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al statului prevăzut la alin 8 este de un an, de la data când a fost achitat integral prejudiciul” faţă de “termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an”.
Modificările aduse de amendamentul lui Şerban Nicolae, la articolul 96, şi votate de Senat sunt:
(2) Eroarea judiciară atrage răspunderea judecătorilor şi procurorilor doar în ipoteza în care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă
(3)Există eroare judiciară atunci când, în înfăptuirea actului de justiţie se determină o desfăşurare greşită a unei proceduri judiciare şi prin această se produce o vătămare a drepturilor ori intereselor legimite ale unei persoane.
(4) Există rea credinţă atunci când judecatorul sau procurorul în exercitarea funcţiei, cu ştiinţă, prin încălcarea Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţia României ori a normelor de drept material sau procesual a determinat o eroare judiciară.
(5) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul în exercitarea funcţiei din culpă nesocoteşte normele de drept material ori procesual, determinând o eroare judiciară.
(6) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.
(7) Pentru repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile legii, la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul după caz. Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maxim 1 an de la data comunicarii horatarii judecătoreşti definitive.
(8) După ce prejudiciul cauzat de o eroare judiciară a fost acoperit de stat, Ministerul Finanţelor Publice se întoarce în mod obligatoriu pe cale judiciară împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară. Competenţa de judecată, în primă instanţă, revine Curţii de Apel Bucureşti, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind pe deplin aplicabile.
(9) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al statului prevăzut la alin 8 este de un an, de la data când a fost achitat integral prejudiciul.
(10) CSM poate stabili condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea pentru eroarea judiciară determinată de rea-credinţa sau gravă neglijenţă.
