Curtea de Justiție a UE: Decizia MCV are caracter obligatoriu pentru România, desființarea SIIJ este de competența autorităților naționale

Decizia 2006/928, prin care Comisia Europeană a stabilit mecanismul de Cooperare și de Verificare (MCV) pentru evaluarea progreselor realizate de România în reformarea sistemului judiciar și combaterea corupției, precum și obiectivele de referință din MCV au caracter obligatoriu, a decis marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), conform unui comunicat al instituției.

Efectele asociate principiului supremației dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne aferente repartizării competențelor judiciare, inclusiv de ordin constituțional, să poată împiedica acest lucru, mai precizează CJUE.

De asemenea, Curtea atrage atenția că instanțele naționale sunt obligate, în măsura posibilului, să dea dreptului intern o interpretare conformă cu cerințele dreptului Uniunii sau să lase neaplicată din oficiu orice dispoziție contrară a legislației naționale.

Hotărârea CJUE a fost pronunțată în cauza deschisă ca urmare a solicitării unor organizații de profil – Forumul Judecătorilor, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor – și a unor instanțe din România, care au cerut clarificari legate de obligativitatea respectării recomandărilor din MCV și de o serie de probleme punctuale identificate după ce coaliția PSD – ALDE a operat modificări masive ale legislației din domeniu.

Principalele precizări ale CJUE:

• Curtea constată că Decizia CE privind instituirea MCV are caracter obligatoriu în toate elementele sale pentru România de la data aderării sale la Uniune și o obligă să atingă obiectivele de referință, de asemenea obligatorii, care figurează în anexa la aceasta.
• Obiectivele respective, definite ca urmare a deficiențelor constatate de Comisie înainte de aderarea României la Uniune, urmăresc, printre altele, să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept. România are astfel obligația de a lua măsurile adecvate în vederea realizării obiectivelor menționate și de a se abține să pună în aplicare orice măsură care riscă să compromită atingerea acelorași obiective.
• În ceea ce privește efectele juridice ale rapoartelor întocmite de Comisie în temeiul Deciziei 2006/928, Curtea precizează că acestea formulează cerințe în privința României și adresează „recomandări” statului membru menționat în vederea atingerii obiectivelor de referință. În conformitate cu principiul cooperării loiale, România trebuie să țină seama în mod corespunzător de cerințele și de recomandările menționate și trebuie să se abțină să adopte sau să mențină în vigoare în domeniile acoperite de obiectivele de referință măsuri care ar risca să compromită rezultatul pe care îl prevăd aceleași cerințe și recomandări.
• Curtea statuează că principiul supremației dreptului Uniunii se opune unei reglementări naționale de rang constituțional care privează o instanță inferioară de dreptul de a lăsa neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și care este contrară dreptului Uniunii.
• Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, efectele asociate principiului supremației dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne aferente repartizării competențelor judiciare, inclusiv de ordin constituțional, să poată împiedica acest lucru.
• Amintind de asemenea că instanțele naționale sunt obligate, în măsura posibilului, să dea dreptului intern o interpretare conformă cu cerințele dreptului Uniunii sau să lase neaplicată din oficiu orice dispoziție contrară a legislației naționale care nu ar putea face obiectul unei astfel de interpretări conforme, Curtea constată că, în cazul unei încălcări dovedite a Tratatului UE sau a Deciziei 2006/928, principiul supremației dreptului Uniunii impune instanței de trimitere să lase neaplicate dispozițiile în cauză, indiferent dacă acestea sunt de origine legislativă sau constituțională.

Hotărârea CJUE conține în continuarea acestor afirmații lămuriri pe cele câteva chestiuni concrete ridicate de cei care au apelat la CJUE, chestiuni precum Numirile interimare în funcțiile de conducere ale Inspecției Judiciare, Răspunderea patrimonială a statului și răspunderea personală a judecătorilor pentru erori judiciare, precum și înființarea SIIJ.

CJUE: Este de competența autorităților naționale să decidă eventuala desființare a SIIJ

Curtea precizează că este de competența autorităților naționale din România să decidă dacă înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați (SIIJ) respectă cererile de independență:

Într-o a treia etapă și tot în lumina acelorași considerații generale, Curtea examinează compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei reglementări naționale care prevede înființarea unei secții specializate în cadrul Ministerului Public care are competența exclusivă de anchetare a infracțiunilor săvârșite de judecători și de procurori.

Curtea precizează că, pentru a fi compatibilă cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și, pe de altă parte, să garanteze că această secție nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activității judecătorilor și a procurorilor menționați și își exercită competența cu respectarea cerințelor prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). În lipsa îndeplinirii acestor cerințe, reglementarea menționată ar putea fi percepută ca urmărind instituirea unui instrument de presiune și de intimidare a judecătorilor, ceea ce ar aduce atingere încrederii justițiabililor în justiție.

Curtea adaugă că reglementarea națională în discuție nu poate avea ca efect nerespectarea obligațiilor specifice care îi revin României în temeiul Deciziei 2006/928 în domeniul luptei împotriva corupției.

Revine instanțelor naționale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înființarea unei secții specializate în cadrul Ministerului Public, însărcinate cu anchetarea judecătorilor și a procurorilor, precum și normele privind numirea procurorilor încadrați în această secție nu sunt de natură să facă secția menționată permeabilă la influențe exterioare.

În ceea ce privește Carta, revine instanțelor naționale sarcina de a verifica dacă reglementarea națională în discuție nu împiedică examinarea într-un termen rezonabil a cauzelor referitoare la judecătorii și la procurorii vizați.