8 iulie, 2012

Curtea Constituţională a României va discuta luni, de la ora 14,00, împrejurările care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României ca urmare a suspendării lui Traian Băsescu – anunță AGERPRES.

Potrivit art. 146 lit. g din Constituţie, Curtea constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului.

Conform articolului 44, alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, vacanţa funcţiei de preşedinte al României se constată la cererea preşedintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a preşedintelui interimar care exercită atribuţiile preşedintelui României în perioada cât acesta este suspendat din funcţie.


Art. 44 alin 3 precizează că, în cazul în care preşedintele României a fost suspendat din funcţie, cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul se face de preşedintele care a condus lucrările şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza hotărârii adoptate în şedinţa comună.

De asemenea, potrivit art. 45 din lege, cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul funcţiei de preşedinte al României va fi însoţită de dovezile necesare, iar constatarea acestor împrejurări se face de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor.

Parlamentul l-a suspendat din funcţie, vineri, pe preşedintele Traian Băsescu, cu 256 de voturi pentru şi 114 împotrivă. Două voturi au fost anulate din cele 373 exprimate de parlamentari.

În aceste condiţii, preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, preia interimatul funcţiei de preşedinte al României.


Antonescu a afirmat, după suspendarea şefului statului, că, cel mai probabil în cursul zilei de luni, se va retrage temporar din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, funcţia urmând să fie preluată de un vicepreşedinte PNL.

Pe de altă parte, președintele traian Băsescu a anunțat vineri seară, după ședința extraprdinară a parlamentului în care a fost suspendat din funcție, că a se sizat Curtea Constitțională cu privire la ”conflictul juridic de natură constituțională” pe care îl ale președinția cu parlamentul.

”Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis vineri, 6 iulie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte”, a informat vineri seară Administrația Prezidențială.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: