Trecerea la euro în anul 2019 a fost asumată ca obiectiv de noul Consiliu de Administrație al BNR, după ce mai întâi a fost anunțată ca obiectiv politic de Guvern.
Presupunând că toate condițiile vor fi îndeplinite la timp, se ridică o întrebare simplă cu implicații multiple: care ar fi cursul la care se va face trecerea de la leu la euro ?
Acest curs afectează deciziile de creștere a veniturilor, de efectuare a plasamentelor bănești și de luare a creditelor în viitorul imediat.
Simplificat, mai avem doi ani, 2015 – 2016, în care regimul de flotare controlată va continua la fel ca și până acum, plus alți doi ani, 2017 – 2018, în care va apare în plus obligativitatea de a demonstra capacitatea de a menține raportul euro/leu, ”no matter what” ( indiferent de contextul economic) în intervalul de variație de plus/minus 15% față de o valoare centrală declarată.
Peste mai puțin de cinci ani din acest moment am putea avea în buzunare pentru efectuarea plăților numai moneda unică europeană. Este un termen foarte strâns pentru a schimba mentalități și a face alegerea corectă în privința economisirii unor resurse bănești utilizabile în perspectivă (mergând de la achiziționarea unei case mai încăpătoare și până la plata studiilor copiilor sau, de ce nu, călătoriile visate la pensie sau siguranța de a putea efectua un tratament medical mai dificil, dacă viața o va impune).
De subliniat, cursul de schimb NU constituie un obiectiv în sine pentru Banca Națională, care are drept sarcină principală asigurarea stabilității prețurilor. Desigur, acestea depind și de cursul de schimb al leului, dar nu există o relație precisă care să permită manevre automate de corecție și nici nu se poate impune apărarea cu orice preț a unei cotații.
Singura informație oficială în materie o constituie analizele publicate ale Comisiei Naționale de Prognoză (CNP). Aceasta oferă o evoluție probabilă a cursului de schimb mediu anual dar, atenție, această medie nu oferă informații privind variația pe parcurs și nici tendința de evoluție.
De exemplu, între o mișcare conturată de la 4,30 lei la 4,50 lei pe parcursul unui an și cea de la 4,50 lei la 4,30 lei, media fiind undeva tot la 4,40 lei este o diferență semnificativă.
Datele din cea mai recentă prognoză de primăvară, publicată în mai 2014 și care va trebui înlocuite curând de cele din prognoza de toamnă, arată astfel:
Ce ar urma să se întâmple în continuare, dacă prognoza se va dovedi aproape de realitatea consemnată statistic:
1. O evoluție foarte stabilă a monedei naționale, cu variații de ordimul unei jumătăți de procent în termeni nominali. Mai mult, evoluția ar urma să fie în sensul aprecierii în termeni nominali.
2.Anul 2014 ar fi urmat să marcheze un maxim local al euro. Datele după primele opt luni sunt foarte apropiate de prognoză dar nu confirmă deocamdată această ipoteză. Valoarea medie pe intervalul ianuarie-septembrie a fost ușor sub 4,45 lei iar tendința pe ultimele opt luni de stabilizare în jurul pragului de 4,40 lei/euro.
Dacă luăm seria de prognoze efectuate de CNP, în care prima valoare este cea deja consemnată în anul anterior, observăm o precizie pe alocuri formidabilă a datelor furnizate înainte de a se manifesta piața valutară, anii 2011 și 2012 fiind cu totul remarcabili iar 2010 și 2013 cu abateri similiare de mai puțin de trei sferturi de procent.
Prognozele din 2009 – 2013 sunt cele de toamnă, iar cea din 2014 este cea aferentă scenariului pentru programul de convergență.
Dacă ar fi să credem validarea în continuare a prognozelor CNP ( procedeu numit în matematică inducție incompletă), cursul cel mai probabil pentru trecerea la euro ar fi undeva aproape de 4,40 lei/euro.
Ceea ce ar impune în perioada 2017 – 2018 un interval de variație situat cam între 3,75 lei/euro și 5 lei/euro pentru o valoare centrală de 4,40 lei/euro. Interval mult prea larg chiar și pentru prognozele de acum patru – cinci ani ale CNP.
Per total, ori performanța acestei comisii a fost remarcabilă, ori cei de acolo s-au bazat pe ceva mai mult decât modelele economice. Acordul cu FMI nu e străin de asta iar adjectivul ”controlată” atașat de BNR la substantivul ”flotare” a contat.
Cert este că, până acum, politica de venituri a permis an de an aprecierea leului în termeni reali (ținând cont de diferența de inflație dintre noi și zona Euro), de pe poziția unde se repliase în criză, încă din 2009. Iar această apreciere moderată dar fermă mai continuă și în 2014, cu efecte benefice în perspectiva aderării la euro.
Moment după care ajustările din economie în momente dificile nu se vor mai putea face decât prin așa-numita devalorizare internă, respectiv reduceri de pensii și salarii.
Pentru a nu se întâmpla așa ceva, orice se dă în plus în expresie lei trebuie fie ultrasustenabil peste cinci ani în expresie euro. Preferabil pe la 4,40 lei/euro, pentru că altfel se dă degeaba.
Altminteri, dacă vrem monedă unică, de unde nu e nu se va mai da. Pe motiv de pact fiscal la care am aderat și de deficit structural limitat sub 1%, fiscal stabilizat.
Dacă reușim să convenim asupra acestui lucru și să evităm, măcar pe viitor, fantezii gen 5% în plus la pensii simultan cu reducerea cu cinci puncte procentuale a CAS, vom putea lua în cunoștință de cauză deciziile de creștere a veniturilor, de efectuare a plasamentelor bănești și de luare a creditelor în viitorul imediat.
Dacă nu, nu mai trecem la euro și/sau transformăm finanțele familiei în cazinou.
