luni

29 aprilie, 2024

12 octombrie, 2016

Cumintenia-Pamantului-lui-BrancusiSubscripția publică demarată pentru cumpărarea ”Cumințeniei Pământului” s-a încheiat cu strângerea a 1.273.668 euro din donații din necesarul de 6 milioane.

Guvernul a aprobat miercuri o Ordonanță de urgență ce stabilește acoperirea de la buget a restului sumei, până la 11 milioane euro, necesare cumpărării operei lui Constantin Brâncuși.

Campania nu se prelungește, așa cum s-a luat în considerare inițial, săptămâna trecută, iar banii vor fi dați actualilor proprietari ai lucrării prin Ministerul Culturii.


Prin Ordonanța de urgență de miercuri au fost stabilite și măsurile necesare pentru perioada tranzitorie după ce campania de subscripție publică s-a încheiat în 30 septembrie. Sumele donate până la această dată dar nevirate, vor putea intra în contul deschis pe numele Ministerului Culturii până la 31 octombrie 2016.

Totodată, având în vedere coeziunea socială creată în jurul operei “Cumințenia Pământului“, spune un comunicat al Guvernului, executivul a decis miercuri constituirea Fondului Brâncuși, din resursele căruia vor putea fi achiziționate opere de artă contemporană și opere aparținând categoriei tezaurului patrimoniului cultural național.

Fondul Brâncuși încurajează implicarea societății în susținerea actului cultural și pune bazele unei viitoare strategii pentru achiziționarea de artă de către stat.

Fondul Brâncuși va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, iar veniturile vor proveni din:

  • donații și alte liberalități
  • sponsorizări
  • bugetul de stat – În completarea surselor de finanțare a Fondului, Ministerul Culturii poate aloca Administrației Fondului Cultural Național, prin transfer, subvenție de la bugetul de stat.

Administrația Fondului Cultural Național va anunța public contul în care pot fi depuse sume cu titlu de donație, sponsorizare și va comunica public aceste informații, pe pagina proprie de internet, pe pagina Ministerului Culturii, precum şi pe alte căi mediatice.

Achiziționarea operelor de artă și a bunurilor din Fondul Brâncuși se va face pe baza selecţiei unei comisii instituite prin ordin al ministrului Culturii şi alcătuite din 7 membri, reprezentând instituții de profil de prestigiu și experți independenți în arte vizuale.

Instituțiile care vor asigura administrarea operelor de artă achiziționate din Fondul Brâncuși vor organiza expunerea lor publică.

În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență, Ministerul Culturii va explicita, prin Hotărâre de Guvern, normele metodologice de aplicare ale acestor prevederi. De asemenea, legislația va fi modificată astfel încât AFCN să-și poată exercita dreptul de preempțiune pentru obiectele de tezaur scoase la vânzare.

„Rolul inițierii Fondului Brâncuși este consolidarea coeziunii sociale, a identității naționale, prin raportarea la valorile culturale. Scopul principal al constituirii acestui fond este protejarea patrimoniului cultural existent ca resursă neregenerabilă și completarea lui, precum și susţinerea şi promovarea accesului la cultură şi participare la viaţa culturală ca drepturi fundamentale ale tuturor cetăţenilor”, men’ioneaz[ comunicatul Guvernului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: