20 aprilie, 2022

Procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare şi execuţie pentru terminalul de pasageri T4 al Aeroportului Iași s-a încheiat cu desemnarea unui câştigător: asocierea condusă de Strabag SRL.

Toţi cei trei ofertanţi au trecut de evaluarea tehnică, iar departajarea s-a făcut pe oferta financiară. Cei de la Strabag au licitat cu un preț de aproape 328 de milioane de lei (fără TVA).

Dar ei nu pot să sărbătorească încă pentru că mai au de aşteptat cele 10 zile regulamentare în care pot să fie formulate contestaţii. Contractul presupune 4 luni pentru realizarea proiectului şi a documentaţiei tehnice, urmate de 12 luni, câte au fost alocate pentru execuţia propriu-zisă. Investiţia beneficiază de fonduri europene şi va fi finalizată în decembrie 2023.


Noul terminal va fi ridicat pe o suprafaţă construită de 10.416 mp şi una desfăşurată de 31.210 mp, şi va avea o capacitate de procesare de 3,3 milioane pasageri/an. Realizarea T4 presupune inclusiv o reconfigurare a drumului de acces şi a actualei parcări de autoturisme.

Potrivit unei prezentări făcute anul trecut, înaintea lansării licitaţiei, de Romeo Vatră, directorul general provizoriu al Aeroportului, este vorba de prima etapă a Strategiei de Dezvoltare a aerogării ieşene.

Citește întreg materialul pe Ziarul de Iași.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: