3 decembrie, 2010

Lisabona

Luni, 29 noiembrie
Miniştrii de finanţe ai UE decis să acorde Irlandei un ajutor finanicar în valoare de 85 miliarde euro, pentru salvarea de la colaps.. Circa 35 miliarde din aceşti bani vor fi utilizaţi pentru refacerea sistemului bancar irlandez, iar ceilalţi pentru a sprijini guvernul în cheltuielile bugetare de zi cu zi. Rata dobânzii pentru acest împrumut a fost stabilită la 5,8%, mai mare decât cea pentru ajutorul oferit Greciei, de 5,2%. Primul ministru irlandez Brian Cowen spune că aceasta este cea mai bună soluţie pentru ţara sa, pentru că va oferi timp, extrem de important, şi spaţiu pentru a fi rezolvate cu succes problemele cărora trebuie să le facă faţă guvernul de la Dublin de la apariţia crizei financiare.
Marile ziare ale lumii au început să publice corespondenţa diplomaţilor americani din ambasadele şi consulatele SUA  din întreaga lume cu Departamentul de Stat de la Washington, date publicităţii de organizaţia WikiLeaks. Diplomaţii americani au fost foarte critici cu noul guvern german, în 2009, potrivit documentelor secrete. Noul ministru de externe,Guido Wesrerwlle, liderul Partidului Democraţilor Liberi (FDP) este văzut într-o lumină negativă, ca fiind “incompetent, arogant şi critic la adresa Americii”. Diplomaţii americani au avut dificultăţi în a discuta cu un politician-enigmă, care nu are prea multă experienţă în domeniul relaţiilor internaţionale şi care este sceptic în privinţa SUA. Circa 3.620 de telegrame vorbesc despre Spania, incluzând părerea diplomaţilor americani despre guvernul şi miniştri spanioli începând din 2004. Există fricţiuni diplomatice evidente între Washington şi Madrid, asupra mai multor probleme, inclusiv asupra retragerii trupelor spaniole din Irak, legăturile Madridului cu Cuba şi Venezuela şi relaţiile cu ţări cunoscute ca sprijinind terorismul. Corespondența are, spre deliciul media, și puternice tușe personale: în depeșele diplomației americane își pot recunoaște fizionomiile și personalitatea Silvio Berlusconi, Nicolas Sarkozy, Veadimir Putin, Angela Merkel.
Marţi, 30 noiembrie
Pieţele europene au căzut după decizia de împrumutare a Irlandei. Valoarea monedei euro a scăzut  în faţa dolarului american, iar pieţele europene importante au căzut brusc. Acestea s-au întâmplat la o zi după ce miniştri de finanţe ai UE au decis să acorde sprijin economic Irlandei. Euro a scăzut cu 1,4% în faţa dolarului, ajungând la 1, 309 dolari, cea mai mică valoare din ultimele două luni. Obligaţiuni din Irlanda, Spania şi Portugalia au rămas la valori mari, ceea ce indică faptul că piaţa nu este convinsă că problema datoriilor europene a fost rezolvată. Toate indexurile europene au închis la o valoare cu 2% mai mică.
Din nou Wikileaks: Olanda, Belgia, Germania şi Turcia au arme nucleare americane pe teritoriul lor. Cele patru ţări, împreună cu Italia, au fost suspectate de multă vreme, de faptul că adăpostesc o colecţie americană de armament nuclear, dar nici statele respective, nici NATO n-au confimat sau negat oficial prezenţa acestor arme. Într-o scrisoare confidenţială a ambasadorului american în Germania, Philip Murphy, se vorbeşte despre posibilitatea retragerii armelor din Germania şi poate şi din Olanda sau Belgia. Scrisoare confirmă prezenţa armelor nucleare şi în Turcia, iar Italia se crede că este şi ea un partener tăcut al SUA în acest domeniu.

Miercuri, 1 decembrie
Banca Centrală portugheză a avertizat că sectorul bancar se află în faţa unui mare pericol, în cazul în care guvernul de la Lisabona nu va hotărî să implementeze un plan urgent de austeritate. Cresc temerile privind fiabilitatea zonei euro, după a 10-a săptămînă de scădere în faţa dolarului. Eşecul de a consolida finaţele publice va pune băncile locale în pericol, arată Banca Centrală într-un raport, după ce săptămâna trecută premierul Jose Socrates a susţinut necesitatea adoptării unui buget de austeritate. Executivul susţine că nu e nevoie de un împrumut extern, dar pieţele arată deja că această ţară o va lua pe urmele Greciei şi Irlandei, având mare nevoie de un pachet de “salvare”.


Proteste studenţeşti în Italia şi Marea Britanie, din cauza reducerii bugetelor Educaţiei. Studenţii italieni au protestat pe străzi faţă de reducerea bugetului alocat învăţământului. Manifestaţiile au afectat desfăşurarea traficului în Roma, dar şi în alte oraşe mari din Italia. Parlamentarii italieni dezbat un proiect de lege privind reforma educaţiei, iar Roma a fost practic paralizată în aşa-numita zi „Blocaţi Totul”, înainte de votul final asupra proiectului. Studenţii susţin că tăierea fondurilor le va afecta dreptul la educaţie. Majoritatea marşurilor organizate de studenţii din Marea Britanie s-au desfăşurat paşnic, dar au existat şi bătăi cu poliţia la Londra şi Bristol, sute de oameni fiind arestaţi. A fost a treia zi a manifestaţiilor împotriva reducerii bugetului pentru educaţie şi creşterea taxelor pentru învăţământul universitar. Mii de studenţi au ieşit în stradă în ciuda vremii extrem de reci în Brighton, Birmingham, Bristol, Manchester, Newscastle, Oxford şi Londra.
Economia germană îşi turează motoarele, în ciuda crizei zonei euro. Diferenţa foarte mare dintre economia germană şi cea a ţărilor din zona de „periferie” a Europei este din ce în ce mai mare. Şomajul în Germania a scăzut la 7,5%,comparativ cu 7,7% în Marea Britanie, de exemplu. Numărul noilor locuri de muncă create a crescut până la 34.000 în octombrie. O treime din succesul economiei germane se bazează pe exporturile către China, două treimi se datorează creşterii consumului domestic, deoarece cumpărătorii nemţi se întorc în marile magazine de pe bulevarde.

Joi, 2 decembrie

Summitul Organizației de Securitate și Cooperare în Europa, primul organizat în ultimii 11 ani, se încheie fără ca cele 56 de state membre să adopte un plan de acțiune menit să scoată din inerție și să consolideze organizația. Reprezentantul Rusiei a părăsit lucrările fără a mai semna declarația finală, iritat că Uniunea Europeană a deschis subiectul Georgiei, a cărei integritate continuă să o recunoască.
Noi măsuri economice în Spania. Primul ministru spaniel Jose Luis Zapatero a anunţat intenţia guvernului de a adopta un nou pachet de măsuri economice pentru favorizarea investiţiilor şi reducerea şomajului. Zapatero a anunţat eliminarea indemnizaţiei de şomaj (426 euro) introdusă în august 2009.
Zăpadă şi vreme extrem de rece în Europa. Căderile masive de zăpadă au condus la închiderea a câtorva aeroporturi importante din Europa. În Polonia 8 oameni fără adăpost au murit de frig. Temperaturile care au ajuns chiar şi la minus 26 de grade Celsius în Polonia au cauzat perturbări grave ale traficului rutier, aerian şi naval în special în Europa de Nord. Foarte multe zboruri au fost anulate şi în Franţa, Belgia, Austria, Cehia şi Germania, iar trenul de mare viteză Eurostar a fost nevoit să-şi anuleze jumătate dintre călătorii.
Vineri, 3 decembrie
Comisarul european pentru relaţii externe Catherine Ashton a vorbit, la Bruxelles, despre priorităţile politicii externe europene. Relaţiile cu SUA şi China, schimbările climaterice, eradicarea sărăciei, managementul crizelor, lupta contra terorismului sunt cîteva dintre priorităţile amintite. Membrii noului corp diplomatic al UE, format din 136 de ambasadori, au aflat despre acestea într-o întâlnire cu uşile închise ce a avut loc la Bruxelles.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: