Cristian Grosu / Și 2 informații: Justiția, mamele noastre și mama lui Liviu Dragnea

Există meserii din care n-ai nicio șansă să ieși ca de la saună.

Politica, afacerile, presa – sunt îndeletniciri după care, de la o anumită vârstă, n-ai cum să mai ai toți dinții originali. Pe unii i-ai rupt în ceafa ”adversarului”, într-o confruntare în piața publică; fără alții ai rămas după ce ai încasat, din când în când, vreuna tare peste bot. Ți-i repari cu porțelan, îți aranjezi cravata, îți potrivești pălăria și ieși din nou pe Strasse. Nu dinții-s problema.

Asta pentru că au existat (că or fi fost 5, că or fi fost 8 sau 15 momente în viață) situații în care, înainte de-a lovi sau încasa, de-a trimite o torpilă sau de-a-mi încropi un scut ca la Deveselu, de-a ”decreta” un adevăr de-al meu de care știam că o să-i influențeze pe alții, m-am gândit : ”ce-ar zice mama de chestia asta?”.
Și sunt absolut convins că majoritatea oamenilor ”întregi”, care-și joacă viața pe diferitele paliere ale societății, au momentele lor în care fac apel – ca un fel de ultim apel – la un reper de moralitate basic, întruchipat , de cele mai multe ori, de mamă.

E și unul din motivele pentru care trebuie uneori să mă întrebuințez serios pentru a-i înțelege pe cei mai mulți dintre politicieni : prezumția a priori de bună credință a interlocutorului îți crează cele mai multe dezavantaje – dar ce mai rămâne din inima ta dacă pleci de la premiza (sănătoasă, de altfel) că celălalt e o ”jigodie” : sau spus mai direct : ”oare mă-sa lu ăsta ce-ar zice dacă l-ar vedea?”

Pentru că asta e mica problemă de conștiință – care ne facem să ne trezim din adrenalina confruntării și să revenim la suferinți : ”ce-ar zice, dacă ne-ar vedea, mamele noastre?”.
Important : apelăm la ”mame” mai ales în momentele în care numai noi – și numai după ce i-am derutat sau chiar păcălit pe ceilalți – știm cum stau lucrurile și avem nevoie de un asentiment secret pentru vorbele și faptele noastre.

Joi seară, după închiderea ziarului și newsletterul nostru, Dl. Liviu Dragnea a mai produs o știre. Nu un ”breaking-news”, ci o știre profundă :

Dl. Liviu Dragnea a declarat că Nu înțelege ce prevăd cele două Ordonanțe privind grațierea și amnistia mascată prin dezincriminarea unor fapte, și că a aflat de ele abia după ce s-a întors din SUA (Un LINK-AICI). Fără să clipească! Fără să-i tremure un mușchi pe față! Fără să ezite! După ce în ultimele săptămâni a făcut apologia grațierii și dezincriminărilor.

Cunoscând că dl. Dragnea a beneficiat de-o educație sănătoasă (acolo, în Gratia – denumire care vine de la podul cu gratii din comună), am apelat la ”mama” domniei sale, cu lejeritatea cu care, în punctele de inflexiune, ne gândim ce-ar zice mamele noastre dacă ne-ar vedea în momentele de dinainte de-a comite vreo nefăcută. Or, în onestitatea ei, ”mama” ne-a sfătuit să-i reamintim fiului un moment cam delicat :

Momentul în care, cu o zi înainte de-a pleca în SUA, de pe calculatorul directoarei lui de Cancelarie de la Camera Deputaților (așadar, nu de la guvern sau de la Ministerul Justiției) – a fost accesată și completată Ordonanța privind grațierea : lucru pe care cursdeguvernare.ro l-a descoperit și de care a scris aici, și care se și vede în metadatele prezentate în imaginea alăturată (Dna. Anca Spiridon e directoare la Cancelaria de la Cameră a șefului PSD). (LINK detaliat AICI)

Mamele lor (aici intervine și ”mama” – of, mamă! – ministrului Justiției, Dl. Florin Iordache) ne-au mai sfătuit un lucru :

Ministru al Justiției care – dacă tot s-a grăbit să declare și să insiste că atât Ordonanța grațierii, cât și Ordonanța amnistiei mascate prin dezincriminarea unor fapte de corupție sun făcute chiar la domnia sa în minister – se poate verifica el pe el însuși când minte :

e suficient ca mâine, poimânie sau chiar acum, deschizându-și calculatorul din biroul personal de Ministerul Justiției, să constate că fontele oficiale cu care se scrie în Ministerul Justiției (Trebuchet MS11 – așa-s setate calculatoarele de-acolo, potrivit ”licitațiilor” care le asigură licența ISO din 2008 – ehe, să trăiască afacerea! Și, mai ales dosarul! – Dosarul!) nu se potrivesc deloc cu Times New Roman cu care s-a scris de la cabinetul Dlui. Dragnea. E o eroare de începători, dar, no offence: știu ele ”mamele” ce fac.

Da, chiar mamele : ”Nu minți, mamă, nu-ți bate joc de oameni, nu fura, gândește-te la alții mai năcăjiți decât tine, nu-i păcăli și nu le folosi și disperarea și prostia, fii om, mamă, OM!”.

La care eu, ca un tată, aș adăuga: ”Moșule, aibi coaie: vezi că țara asta n-a cunoscut democrația adevărată, a fost mereu dirijată prin servicii, de la colportorii din Roma lui Traian la modernizații lui Băsescu – dacă tot ai 70% mai dă-i în p… mamii lor și pune ordine: da vezi că dacă minți ai belit-o – nu te mai crede și urmează nimeni. Și, apropo: să n-ai încredere în ruși sau, Doamne ferește, în turci, în fața lor suntem un f… în calea p… – nu te lua după Ponta, p-ăla l-au crescut la gamelă de murano!”.

Da, e cam greu cu proștii de tați, dar așa stă treaba cu ”mamele” : ”ai milă, mamă, de ăia necăjiți de-adevăratelea, nu de hoții care te cumpără pentru că numai din asta trăiesc, tu știi că numai eu știu cât m-am chinuit – nu strâmba vreodată țara asta, nu fii trufaș și prost!”.

*

Cu ani în urmă, aflându-mă într-o instanță ca inculpat (”calomniasem” un hoț) – într-un orășel de provincie în care reușisem să-mi strămut procesul – îmi pusese Dumnezeu mâna-n cap și mi se acceptase așa numita ”probă a verității” :

adică aveam dreptul să dovedesc că, în articolele mele, nu am mințit. Cum, în ciuda documentelor surprinzătoare pe care le pusesem pe masă, nu doar reclamantul și avocatul său, ci și juna judecătoare mă probozeau pentru demersul meu, am exclamat cu exasperare primul meu apel la ”mamă”, din adolescență până în acel agitat ceas :

”Nu eu, ci mama-i vinovată”.

Deruta de pe fața judecătoarei era atât de mare în liniștea care s-a lăsat, încât am fost singur că stenograma grefierei a înregistrat-o ca pe-o întrebare nepusă dar arsă pe foile oficiale ale ședinței. Așa că i-am răspuns : ”Da : ea mi-a băgat în cap nu doar să nu mint, ci și să nu tac atunci când lângă mine văd o nedreptate. Iar hârtiile pe care vi le prezint și articolul pe care l-am scris tocmai asta respectă”. (S-o odihnească Dumnezeu pe Dna. avocată Mantea – femeie cu copii acasă – și-a pus mâinile pe ochi.)

*

Care mamă își învață copilul să mintă, să fure, să escrocheze o țară întreagă – sau fie ”doar” niște parteneri de afaceri, clienți, sau tovarăși de suferință și de drum?

Uite de aia mă gândesc mereu – înainte de-a lovi sau încasa, de-a trimite o torpilă sau de-a-mi încropi un scut ca la Deveselu, de-a ”decreta” un adevăr de-al meu de care știu că o să-i influențeze pe alții : dacă ne-ar vedea mamele noastre… și dacă și-ar închipui ele România pentru care ne-au crescut… 

*

PS: Public aceste rânduri la rubrica inventată de noi – ”Guvernare cu față umană”. De fapt asta e problema noastră, a românilor : credem mereu că actul politic (sau de business sau de presă) e-o chestiune doar de testosteron și adrenalină și de tehnică și experiență(e) – și îl rupem de zona profund umană – atât din cea din care provine, cât și în cea în care produce consecințe. Deși, până la urmă, marii beneficiari ai actelor noastre sunt chiar mamele : cele care ne-au făcut și crescut, și cele pe care le facem și creștem.