Cristian Grosu / Rusia noastră și Rusia altora

Am copilărit într-o mahala din Bacău, la 100 de metri de calea ferată. Și azi, dacă vreo neobișnuită conjunctură mă trimite să aștept sau să petrec pe cineva la gară, mai am instinctul ăsta : mă asigur că sunt 4-5 metri între mine și șină atunci când trenul intră sau iese de la peron. O teamă conservată din spaimele sănătoase ale mamei – care ne știa mereu duși la joacă pe zona (”zoana”) de boscheți, iarbă și flori crescute în superbul hazard de lângă calea ferată – : ”Atenție! Sunteți mici, dacă vă apropiați prea tare când trece trenul vă trage curentul de aer sub roți”. Iar cele două șocante accidente – cu oameni pe care-i cunoșteam, călcați de tren, printre care și Marinică, obezul nebun al ”satului” – erau mult mai eficiente decât insistența cu care mama ne bătea capul.

Ca în viață – așa și în ”geopolitică”. Ba chiar mai complicat.

Toate teoriile, ”cifrele”, statisticile economice și politice invocate – pierderile Reale – ale economiei românești din embargoul impus Rusiei au închegat în lumea politică românească câteva straturi de admiratori, ”realiști” sau pur și simplu inocenți urechiști care deplâng, ori de câte ori au ocazia, incapacitatea României de-a avea o relație economică ”pragmatică” cu Rusia.

Teoretic au dreptate : unde am ajunge dacă ne-am selecta partenerii economici și comerciali în funcție de modelul de societate al acestora? Banii nu au ideologie, fluxurile comerciale se fac după altă ”filosofie” decât cea a lui Max Weber – ce-are libelula cu prefectura?

Teoretic? Nici măcar atât. Și asta din considerente pe care le vom expune mai jos :

1), O relație de parteneriat – fie și numai economic și comercial – cu Rusia și-o permit, în acest moment, doar statele puternice și aflate la o distanță de siguranță cu Rusia.

Nu doar că avem experiența unor astfel de relații pe industriile esențiale ale României, dar intrarea Rusiei pe o economie incoerentă cum e cea românească va avea mereu un foarte puternic accent politic și geopolitic.
Să fim serioși : am fi un partrener mult prea mic și pentru un flux de bani mult prea insignifiant pentru Rusia, ca să reprezentăm o altă miză decât una politică/geopolitică.

2), În cazul că, prin absurd, un parteneriat economic și comercial ar evolua spre o dimensiune amplă, ar fi un semnal de îngrijorare și nu unul bun :

România are, prin decidenții ei politici și guvernamentali, mari probleme în a gestiona dependența economică de exterior, chiar cu multinaționale care respectă reguli și principii (cum sunt corporațiile occidentale) și în fața cărora, în loc de a impune reguli interne și în acord cu interesele României, exhibă un naționalism primitiv și ineficient, în loc să treacă la niște negocieri administrabile.

Nu văd, deci, atâta ”naționalism sănătos și adevărat” care să facă față unui eventual pumn în masă al Rusiei, atunci când situația se va fi copt pentru așa ceva.

Asta lăsând la o parrte celelalte complicații continentale ale relației cu Rusia : conductele (Nabucco) North Stream (pentru care Polonia are plâmăni să reziste cu protestele la negociere), South Stream (pentru care marii jucători geopolitici își joacă mingile peste capetele celor care nu știu să conteze…) – și pentru care e nevoie de expertiză și forță naională și determinare pentru a le putea influența.

Avem?

De ce? Pentru că România nu a avut și nu are decidenți suficient de lucizi, de închegați, uman și politic, și de vizionari ca să gestioneze o relație cu Rusia. Despre ce vorbim :

3), Un zăltat (dl. Victor Ponta), încalcă o înțelegere la nivel european de boicotare a Jocurilor Olimpice ale Rusiei după invazia Ucrainei și anexarea Crimeei. Nu știm ce planuri are succesorul său (dl. Dragnea) și ce poziționare față de ”partenerul” de la Răsărit.

Dl. Tăriceanu : un premier care cerea retragerea trupelor românești din Afganistan în timp ce SUA și NATO se străduiau să ne pună pe harta securității flancului Estic, iar azi, al doilea om în stat, cu care nu vorbește nimeni pentru că nu a vorbit niciodată cu el nimeni dintre europeni și aliați. Cine, ce garanție ar avea pentru ce are omul ăsta în cap pentru a mai supraviețui odată în canalele de scurgere a politicii de sub Piața Unirii din București ?

Dl.Geoană – care, în ciuda ”occidentalismului” său verificat de către aliați, și-a făcut campania între o vizită la SO Vântu și Moscova ?

Sau politicienii actuali, de stânga sau de dreapta – unii nici nu au nume, dar au speranță la nume – finanțați de către falanga rusească a Serviciilor și care nici măcar nu-și pot cuantifica și înțelege obligațiile care rezidă de aici ?

Dacă ne uităm pe tabloul ”numelor” de decidenți din politica românească : care ar fi cele care ne-ar oferi o garanție de bună credință, patriotism (ce suspect a ajuns cuvântul ăsta …), competență și, mai ales forță (Forță – ca să nu-i ”tragă curentul de aer sub roți”), pe care am putea conta măcar pe termen mediu, dacă nu pe termen lung ?

4), O relație coerentă – fie ea și comercială și economică – cu Rusia nu poate fi văzută ca atare decât bazată pe încrederea aliaților României.

Pe de o parte, există exemplul Ungariei – o țară care are cu totul alte atuuri decât România, dar care e văzută tot mai prost (cel mai prost) de către partenerii din aceeași familie occidentală.

Ungaria mai are, însă, un avantaj: știe că Rusia, oricât de violentă a devenit, nu va trece niciodată Carpații.

Pe de altă parte – există dublul joc al Cehiei – dar ea știe că, orice s-ar întâmpla în Est, mâna lungă a Rusiei nu are cum s-o ajungă.

Și mai sunt cei puternici – pe care, de obicei, coriferii apropierii de Rusia ni-i invocă, fără să se gândească că, oricât de mare ar fi ”curentul de aer” al trenului, nu au cum să fie trași dedesubt : Germania, Italia, Austria (alți simpatizanți celebri) : care fie au linii roșii bine desenate în relația cu Rusia, fie sunt parteneri de negociere de pe poziții de forță cu marele nostru vecin. Până și Slovacia e în afara oricărui dubiu – apartenența la zona euro i-a rezolvat orice problemă de identitate și aderență la Occident.

5), Rusia nu-i un model economic pentru nimeni : așa numita ”mare economie privată” e un etatism de facto prin liderii care o administrează, ostilitatea (geo)politică capătă o față economică și comercială atât în interior cât și în exterior, patentul exportului de materie primă brută o ține în zona primitivismului economic – iar pașii către viitor sunt blocați, la compensare cu forța militară menită să o țină în cărțile viitorului.

Da, uneori pierdem : în mod normal, pentru oamenii noștri politici care, cu fețe festive și gomoase, vorbesc de ”pragmatismul” relațiilor cu Rusia, acest lucru ar trebui să fie contabilizat la pierderile calculate pentru o miză mai mare – dacă nu chiar la ”investiții”. Ca să vorbim civilizat.

Iar ca să vorbim pe șleau : ”Băi idiotule, tu nu ești în stare să vorbești cu omologul tău european (ia, zi când ai avut ultima întâlnire cu el!), și speri să te înțelegi, în favoarea României!, cu omologul tău rus?”

6), Există vreo experiență în ultima sută de ani în care România să fi avut un parteneriat corect cu Rusia? Nu mai spunem de ce.

Cei care invocă situația din cel de-al doilea mare război, să ia în calcul și prețul ”cooperării”: pagubele plătite cu vârf și îndesat și spirocheții comunismului și stalinismului inoculați de ”partener”, pe care-i simțim și azi în oase.

7), Nu, nu cu Rusia ne potrivim la năzuințe, la modelul de societate, la modelul economic, la alianțe și la apartenență de ”genetică” socială (de remarcat că nimeni nu vorbește de latinitatea ”europeană” a României – dar asta e altă poveste ) : democrația iliberală a lui Putin – care-i fascinează pe mulți lideri politici români mai ales din zonele sărace ale României, acolo unde ”tătucul” local știe el ce-i mai bine pentru ”pulime” – e mult sub ”ceaușismul” românesc : măcar Ceaușescu nu era ipocrit, nu încerca să pară altceva decât un dictator într-o țară cu partid unic și nu încerca să pară un mare democrat liberal.

Dacă cineva se întreabă ce rost au toate aceste remarci, să vadă postările pe FB ale dlui. Victor Ponta – de-o bolnăvicioasă admirație față de Viktor Orban – cel care a conceput în Ungaria un sistem electoral care nu-l va putea da jos decât prin forță. După care face apologia democrației iliberale a lui Putin (”de unde știe el poporul ce vrea și ce-i bine pentru el – știm noi ce-i bine și cât îi dăm cu țârâita pentru a-i mai smulge un vot”) și plănuiește cum pot fi folosite armatele de săraci aflați la limita supraviețuirii în ecuațiile politice și geopolitice.

8), Și ar mai fi un lucru : dacă o țară mult mai ”branșată” la Occident, ca Ungaria, a sfârșit prin apologia și experiementul european al democrației iliberale, cum ar arăta o astfel de ”democrație” în România – adusă nu de vreo lege electorală manipulată de partidele politice (egal de către toți – căci anomaliile din legea actuală au fost decise prin înțelegerea dintre PSD și PNL), ci de ”pragmatismul” economic în relația cu Rusia. (Apropo: aveți idee cum arată actuala politică energetică românească, față în față cu o strategie care să repună România pe harta corectă?).

Cu excepția Germaniei, nicio țară europeană nu poate garanta, la această oră, o relație strict economică cu Rusia fără consecințe și în plan social.

Cu atât mai mult România – pe care o apropiere în ACEST moment o poate trage, odată cu curentul de aer, sub roți.

În condițiile în care Europa arată în acest provizorat politic de până la iarnă – în ciuda mecanismelor de aderență – cam cum arăta în 1925-1930, să ne închuipuim cam cum ar arăta România apropiindu-se (economic și comercial – firește) de o Rusie imprevizibilă, agitându-și deasupra zâmbetului secular sabia deasupra capului.

Cu forța noastră economică, cu stabilitatea instituțiilor noastre, cu sănătatea și rădăcinile democrației noastre și cu fețele și zâmbetele oamenilor noștri politici scopiți.

*
PS: Sunt, acestea, zile în care ascult – cu mai mare angajament afectiv decât de obicei – vesperele lui Rahmaninov sau bucăti – alese la întâmplare – din marea doxologie a lui Strumsky.
Alături de vreo 7-8-10 cărți și 3-4 compozitori, Rusia face parte din viața mea. Asta am eu în urechi azi, când mă uit și judec poziționarea sângeroasă, perdantă și – de cele mai multe ori, perfidă de-a binelea – a unor politicieni români care umblă cu ”pragmatismul” economic față de Rusia invadatoare în gură.