5 august, 2019

Delirul a început cu mulți ani în urmă, nu-i o obsesie de ultimul moment a presei soroșiștilor.

O dovedește faptul că autoritățile statului român iau decizii greșite – căci aici nu vorbim doar de un psihopat.

Voi relata mai jos niște informații pure și verificate, iar fiecare să evalueze – în funcție de capătul la care se află – de ce creșterile salariale nu-i vor opri prea curând pe tinerii români să fugă din țară.
(Atenție: nu spun să emigreze: spun, ”să fugă din țară”).


Abia astea sunt motive de proteste – concret, pe bani,pe bugetul de dezvoltare al României care se duce pe întreținerea unor inși care fură pur și simplu prin faptul că iau bani disproporționat de mulți pentru cât întorc societății.

La rând:

1, Un studiu IRES făcut în urmă cu vreun an jumătate arăta că 50% din tinerii sub 30 de ani care s-au angajat în administrație Nu fac nicio legătură între activitatea lor zilnică și utilitatea ei socială.

2, În cazul fetei de 14 ani de la Galați culeasă însângerată de pe stradă de către ambulanță de sub nasul polițiștilor – și despre care șeful de la Protecția Copilului spunea că avusese ”un act sexual liber consimțit” – rog să se vadă videoul făcut de un trecător care se implicase:


Polițista – o fată tânără – fusese angajată ”din extern”, după cum sune chiar șeful sindicatului polițiștilor.

Mi se pare firesc: joburile ”de la stat” au ajuns mult mai bine plătite decât ale celor care le plătesc, iar cei care nu au nicio șansă să se angajeze în privat (unde lumea e disperată de lipsa forței de muncă) ajung să se angajeze în meserii pentru care nu au nicio calificare și nicio vocație.

3, Șeful poliției din Caracal s-a pensionat după scandalul crimelor din Caracal. Singurul său ”risc” e să ia o pensie de 12.000 de lei.

Are 51 de ani – și asta nu e nicio glumă: am doi foști colegi de școală – niște submediocri (la propriu) amândoi, care au făcut școala de subofițeri de miliție, apoi după Revoluție s-au învârtit de diplome la Drept, la facultățile de garsonieră apărute în comunele mai răsărite.

Sunt amândoi pensionari cu pensii spre 2000 de euro.

Povestește un distins profesor de la UBB Cluj – somitate internațională în domeniul său – cărți scrise, îndrumător de doctorat, nume consultat de experți internaționali:

foștii lui colegi de joacă din Gherla, care și-au făcut cariera la penitenciarul din localitate,  râd de salariul lui comparându-l (la 46-47 de ani!) cu pensiilor lor.

4, Noul ministru de la Interne, dl. Fifor, l-a schimbat luni, 5 august 2019, pe Ionuț Sindile, șeful Jandarmeriei care a reprimat protestele din 10 august 2018. Da, cu 5 zile înainte de protestele care urmează pe 10 august.

Iar asta nu-i totul:

Ionuț Sindile –  care e din Teleorman și fusese pus de Carmen Dan din Teleorman – a fost schimbat cu Constantin Florea de la Dolj, de către ministrul Fifor care e de la Dolj.

Putem conchide astfel că cei care propagă bancul ăla stupid cu Caracalul nu doar că nu au dreptate, ci situația stă invers: în Teleorman, Olt și Dolj nu s-a răsturnat căruța cu proști, ci căruța cu deștepți.

5, Ziarul Libertatea a publicat o investigație prin care dovedește că Poliția din Caracal a luat legătura cu cele 2 clanuri de interlopi din Caracal pentru a rezolva omorul celor două copile.

Deci așa: în provincii nu s-a schimbat absolut nimic în ultimii 20-25 de ani:

Când am părăsit Bacăul, mașinile Poliției mergeau cu girofarul în fața coloanei de cisterne cu carburanți ilegali făcuți la Rafo. Coloana se întâlnea cu o alta, care avea în față girofarul unuia de la Garda Financiară: ăia însoțeau coloana de cisterne de carburanți ilegali produși la rafinăria Dărmănești.

Întrebare:
Credeți că serviciile secrete nu știu de astea? ”doi și-un sfert”? SRI? Tot felul de ”servicii de informații punctuale”?

6, Tata are în pivniță un săculeț cu oase: sunt oasele mamei lui, pe care noi, cei 7 frați (care ne adunăm la casa părinților anual la o anume dată și facem și ”turul” cimitirelor) le-am cules din cimitir după ce cineva și-a făcut mormânt și monument pe mormântul bunicii, din care au aruncat oasele aiurea:

În ciuda plângerii la Parchet și la Poliție, cei care ne-au aruncat bunica pe unde au văzut cu ochii au fost exonerati de polițistul din comună: ”mormântul e părăsit”.
Am făcut 3 inși o plângere  (toți oameni ”cu relații” la care nu am apelat niciodată) – nu ne-a întrebat nimeni nimic, dar așa a decis polițistul comunei. Și o să-l aștepte ani lungi de pensie de 3-4-5 ori mai mare decât tata, care nu știe ce să facă cu oasele mamei lui.

7, Polițiștii care puteau descărca harta și aplicația de identificare a locației de unde suna Alerxandra – victima din Caracal – nu știau să le folosească. Iar asta nu e socotită INFRACȚIUNE!

Nici nu are de ce:

Bazele de date pe care și le-a ”digitalizat” fiecare instituție din România (pe bani de 2-3-4 ori mai mulți decât face o atare ”digitalizare” NU sunt interconectate:

Dacă ar fi interconectate, șefii acestor instituții (adică baza de date) și-ar pierde din putere (inclusiv din puterea politică care-i numește acolo), iar acele capete de porc numite exclusiv politic ar deveni inutile.

Bazele de date nu sunt făcute în interesul cetățeanului, ci în interesul exclusiv al politicienilor care-și pun oamenii Nu în fruntea unor instituții, ci în fruntea unor baze de date.

8, Credeți că vreunul din miniștrii de Interne este pus acolo în alt scop decât de a controla Serviciul secret ”doi și-un sfert”?

Credeți că vreunul din șefii polițiilor județene e pus acolo pentru a eradica criminalitatea și ilegalitatea? Și nu pentru a ține în șah mafiile locale și companiile gri care finanțează adversarii politici?

9, Cea mai mare pensie din România la această oră (august 2019) este de 74.000 de lei și aparține unui fost procuror comunist și șef de penitenciar.

Suma e obținută prin interpretarea și manipularea frauduloasă a legii pensiei pe bază de contribuție: dacă cineva de la Direcția județeană de muncă ar fi contestat-o, ”pensionarul” ar fi luat mai puțin de jumătate.

N-a contestat-o nimeni, pentru că ”așa ceva nu se contestă”.

10, Un studiu IRES făcut în urmă cu vreun an jumătate arăta că 50% din tinerii sub 30 de ani care s-au angajat în administrație Nu fac nicio legătură între activitatea lor zilnică și utilitatea ei socială.

11, Absolut autentic: un baron local, proaspăt proprietar de echipă de fotbal, ia pe toți șefii de instituții din județ la o beție după victoria echipei în fața lui Dinamo. Pe la 2 noaptea, când toată lumea era ”magnetizată”, baronul cere liniște că are de pus o întrebare: ”Bă, voi știți de ce sunteti voi acuma aicea?”.

Unii au spus că motivul e victoria echipei, altul că s-au adunat acolo pentru că vor câștiga campionatul , alții cu povești duioase despre unitatea instituțiilor locale în lupta cu ”centrul”.

”Pulime, ascultă aicea” – le-a răspuns baronul în timp ce, ridicat, în picioare, se descheia la șliț: ”voi sunteți aici pentru că vrea ea, bă!”,

Întâmplarea – povestită de însuși comandantul poliției județene – reclama, firește, o alta, țâșnită din romantismul meu privind instituțiile demnității naionale: ”Și nu v-ați ridicat să plecati”?

”Exagerezi” – mi-a răspuns demnitarul – ”eram cu toții beți”.

12, În ciuda aparențelor, polițiștii lucrează, și chiar sunt inventivi: m-a lăsat mască cu creativitatea lui acum 2 ani un cuplu de polițiști:

Am stat alături de mașina lor la o intersecție din Vaslui, iar când s-a făcut verde am demarat și mi-am continuat drumul spre Iași.

După o vreme, după ce am urcat culmea unui deal (se întunecase) văd în spate girofare și aud sirenele. Opresc și aștept. Era mașina de poliție pe care o văzusem în orașul Vaslui.

Fața de sub caschetă mi-a recitat cele 3-4 situații în care, în tot acest timp, depășisem viteza legală, și mi-a comunicat suma totală pentru toate contravențiile.

”Bine, zic, și de ce nu m-ați oprit?” Insul a șovăit o vreme, după care și-a dat seama că are destulă autoritate: ”Speram să depășiți viteza de la care să vă luăm carnetul”.

”Și de ce nu m-ați mai urmărit  poate chiar o depășeam?” – m-am întins eu la vorbă, că devenisem deja vesel. ”Păi după deal intrați în județul Iași și nu mai aveam dreptul”.

”Și dacă eu aș fi făcut un accident după prima depășire de viteză la care nu m-ați oprit, n-ați fi avut victima pe conștiință?”. Deja îl copleșisem. Și-a ridicat cascheta, și-a aranjat părul și și-a pus-o la loc derutat: era clar că nu le trecuse prin minte așa ceva.

M-au urmărit prin noapte 35 de km, m-au monitorizat ori de câte ori depășisem viteza, dar nu m-au oprit: boala lor era să-i ia carnetul ”unui bucureștean”.

13, Mutăm sediul cursdeguvernare.ro, trimitem mașina cu toate ”doagele” la noul sediu, și ne oprim la o cafea să stabilim ce avem de făcut a doua zi. O cafenea în Piața Domenii.

La ieșire, îmi găsesc mașina spartă: cu geanta furată și, mai ales, cu laptopul plin cu …. to toate chestiile de care poate fi plin laptopul meu.

La secția de Poliție din Domenii, vizavi de ambasada Italiei:

Dulapurile metalice de pe timpul lui Gheorghe Dincă (nu e nicio exagerare), calculatoare cu monitoarele alea vechi, ca niste televizoare cu lămpi, un bec chior care lumina pe cele 4-5 ”birouri” ale politiștilor:

Polițiștul care m-a pus să-mi scriu declarația ieșise din blazare pentru că era ușor mirat: adică îmi pierd timp cu un lucru care oricum n-are rezolvare?

Și mi-a pus în față o foaie A4, scrisă pe o parte – scris pe care l-a anulat cu o linie diagonală. Eu însumi puțin mirat fiind, l-am privit, iar el mi-a explicat: ”n-avem altă hârtie”.

La plecare mi-a spus cu sinceritate că nu e nicio șansă să găsească hoțul și că să-mi închipui și eu cum poate fi găsit cineva în tot Bucureștiul.

M-am simțit rușinat: am fost păgubaș sau victimă în 8 situații în viața mea, m-am dus mereu la poliție și doar o singură dată am obținut un rezultat – cu o întârziere de mai multe luni – întârziere pe care mi-am explicat-o ca ziarist: în ziua aia venea un control de la București în plan local, iar cei din Poliție se temeau că voi scrie despre cum a fost călcat de mașină copilul meu de către cineva pe care toți martorii îl văzuseră, dar pe care numai Poliția nu putea să-l găsească: puștiul de 16 ani la volanul tatălui său, un mahăr din oraș.

14, Informație oficială: știați ca o treime din comandantii politiilor judetene își ocupă funcțiile prin delegare sau prin ”împuternicire”? Adică nu au competența necesară cerută de Lege?

15, Știați de ce nu merge sistemul 112? Sistemul 112 nu merge pentru ca A fost implementat.

Odată ce A fost implementat, România și-a făcut datoria față de UE!
Nu contează că acolo e pus un om care lucrează în condiții inumane, că la firul Poliției răsunde un singur om timp de 24 de ore – uneori la apeluri care se suprapun, nu contează cât e de eficient.

Decidentul politic și înaltul funcționar român urăsc de moarte chestiile astea: ”sistemul 112”, ”baza de date comună”, ”sistemul de securitate Schengen”,

Precum și celelalte ”căcaturi” care ne vin impuse prin convențiile de aderare la UE.

”L-am implementat? OK. Avem? OK. Ce dracu mai vor?”.

Politicianul și înalt funcționarul român – adică exact cel care, în loc să fie înhățat cu mascații, pleacă la 50 de ani la o pensie de 5 ori mai mare decât pensia medie – nu face nicio legătură între traiul lui de porc pe spezele ”pulimii” și nevoia și necesitatea de protecție pentru care ”pulimea” plătește:

Un studiu IRES făcut în urmă cu vreun an jumătate arăta că 50% din tinerii sub 30 de ani care s-au angajat în administrație Nu fac nicio legătură între activitatea lor zilnică și utilitatea ei socială.

OK, ”tinerii”: dar cei ”bătrâni”?

Pentru asta, o ultimă poveste:

16, O să-mi rămână agățată în neuroni toată viața întâmplarea de familie prin care am trecut când eram în clasa a 5-a:

Un unchi de-al meu dispăruse de-acasă, într-un noiembrie înzăpezit și noroios deopotrivă, plecând chiar din casa noastră: a plecat de la noi spre casa lui si nu a mai ajuns niciodată.

Când tatăl meu a fost la miliție ca să reclame dispariția, ce credeți că i s-a spus? ”La 34 de ani nu poate fi decât la curve. Mai așteptati si voi câteva săptămâni, până se plictisește”. Când tatăl meu a insistat că unchiul avea 5 copii acasă, tot biroul miliției a izbucnit în râs: ”Păi tocmai de aia e la curve, bă!”.

Ce deosebire e între această zisă a unui milițian din noiembrie 1977, și ”polițistul” din Caracalul anului 2019 care le-a zis, celor doi părinți dați prin răzatoarea vieții, că ”fata a dispărut pentru că la 18 ani e în călduri”?

Există totusi o deosebire – cam firavă, e drept: când, după 11 zile de la dispariție, familia noastră întrunită i-a găsit cadavrul, periind palmă cu palmă șantierul în care trecuse în drum spre casă, taică-meu și-a luat câteva labe peste bot la miliție: ”De unde ai știut că era acolo?”.

Astăzi, porcul nu mai dă labe peste bot: pleacă la o pensie de 12 ori mai mare decât a lui taică-meu.

Iar asta se numește România europeană, progres, democrație și funcționar în slujba cetățeanului.

17, Ei: ați putea face o listă cu județele ”scutite” de această pegră ?

Ministrul Fifor cere județețelor să facă analize ”riguroase” și ”ferme” privind pegra din județe!

(Da, e același ministru care a fost cât pe ce să ne pună în conflict cel puțin diplomatic cu Rusia, când a spus la televizor că România deține la Deveselu ”rachete balistice”…)

***

PS:

a,
Bă, voi ați suferi cumplit în orice fel de țară pentru modul în care vă faceți meseria:

Într-o dictatură ați fi împușcați în ceafă după ce vi se va vinde casa pentru a plăti glonțul.

Iar într-o democrație ați plăti cu ani grei de pușcărie pentru care numai mila publică, civilizația și distincția cetățenilor ar decide că meritați să mai fiți hrăniți.

Dar nu în România: care ÎNCĂ nu se potrivesște în poza asta de țară minimal civilizată.

b,
am sute – poate mii? – astfel de exemple absolut verificabile:
eu, unul, pot astfel să-mi explic resorturile politico-sociale care, în general,  duc la apariția mișcărilor extremiste: adică acea situație conștientizată de toată lumea când societatea își dă seama că ”statul” , finanțat de Om, nu îl slujește, ci îl călărește.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. …STATUL…cea mai de vârf formă de instituție într-o democrație, nu a fost făcut în Romania ca să îl deservească pe cetățean…ci ca să-l încalece, să-l opreseze, să-l batjocurească…de ce? pentru că așa a fost făcut de la început…de aia ORICINE AR FI CONDUCĂTORUL ACESTUI TIP DE STAT NU POATE FACE NIMIC!!!!…nașpa este că niciodată pe aceste meleaguri nu a fost altfel…omul a fost călărit și călcat în picioarele acestui Moloh de se numește stat…!!!!!…din păcate, singura posibilitate de a se repara această greșală istorică este desfințarea lui…a statului!!!!…ceea ce cred că urmează a se întâmplare!!!!!….

  2. Analiza la obiect, ca de obicei.
    O singura mirare: de obicei, mai dadeati si niste solutii – punctuale, cea radicala o stim: inlocuirea guvernului criminal PSD-ALDE, cand se va putea, legal !

  3. Dumneavoastra va dati seama ca descrieti fenomene comune oricarui stat mafios ? 🙂

    Care stat de regula e si o republica bananiera . Unde tot e de vanzare . Resurse , diplome , fotolii, cariera , oameni.

    Statul mafios are doua categorii de privilegiati.
    – cei institutionali ( beneficiari de pensi speciale sau pompos „de serviciu”. De parca nu ar fi platite tot de la bugetul natiunii. ) Foarte multi din aceste categorii se infiltreaza prin reangajare (ca doar nu o sa taie frunza la caini cind ia pensia de la 45 de ani ca ofiter sau 52 de ani ca magistrat ) in acelasi sistem de stat. Sint prezenti peste tot. De la nivelul cel mai inalt (consilieri prezidentiali) ,judecatori CCR si pina la nivelurile „de comanda” a firmelor de stat care invart bani multi . Practic garantia ca nimeni si nimic nu le poate reduce- taia- redistribui privilegile .
    – clientela politica . „capitalisti” care fara contractele cu statul (pentru care platesc spaga)ar fi morti de foame sau cel mult cersetori .
    Intre cele doua categorii exista colaborare , interese comune (delapidat bugetul) si mult laudatele „servicii” sint parte integranta a simbiozei .
    Cum a fost mereu , punctual demonstrat juritic in „democratiile” latino americane sau dictaturile soft (parte din tarile arabe , Rusia ).

    Si ca fapt divers , in Mexicul prostitutiei , rapirii de persoane , traficului de droguri , forta armata in care cetatenii au respect si incredere e una singura .
    -NU politia.
    -Nu armata (in ansamblu ei)
    – NU servicile (devedit corupte)

    – Doar trupele fortelor speciale ale marinei (care sint si protagonistii ultimelei arestari a traficantului „El Chapo”)au incredera populatiei .

    Faceti o paralela ca sa vedeti cu cine ne asemanam.

    PS. Clanurile de interlopi sint embrionul din care naste garantat si sigur mafia.
    Adica ce juritic e numit asociatie criminala organizata . Si care conform istoriei si justitiei italiene , ajung sa faca afaceri cu statul , sa cumpere protectie-imunitate-complicitate . Sa finanteze-aleaga politicieni si sa controleze economia , teritoriul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. …STATUL…cea mai de vârf formă de instituție într-o democrație, nu a fost făcut în Romania ca să îl deservească pe cetățean…ci ca să-l încalece, să-l opreseze, să-l batjocurească…de ce? pentru că așa a fost făcut de la început…de aia ORICINE AR FI CONDUCĂTORUL ACESTUI TIP DE STAT NU POATE FACE NIMIC!!!!…nașpa este că niciodată pe aceste meleaguri nu a fost altfel…omul a fost călărit și călcat în picioarele acestui Moloh de se numește stat…!!!!!…din păcate, singura posibilitate de a se repara această greșală istorică este desfințarea lui…a statului!!!!…ceea ce cred că urmează a se întâmplare!!!!!….

  2. Analiza la obiect, ca de obicei.
    O singura mirare: de obicei, mai dadeati si niste solutii – punctuale, cea radicala o stim: inlocuirea guvernului criminal PSD-ALDE, cand se va putea, legal !

  3. Dumneavoastra va dati seama ca descrieti fenomene comune oricarui stat mafios ? 🙂

    Care stat de regula e si o republica bananiera . Unde tot e de vanzare . Resurse , diplome , fotolii, cariera , oameni.

    Statul mafios are doua categorii de privilegiati.
    – cei institutionali ( beneficiari de pensi speciale sau pompos „de serviciu”. De parca nu ar fi platite tot de la bugetul natiunii. ) Foarte multi din aceste categorii se infiltreaza prin reangajare (ca doar nu o sa taie frunza la caini cind ia pensia de la 45 de ani ca ofiter sau 52 de ani ca magistrat ) in acelasi sistem de stat. Sint prezenti peste tot. De la nivelul cel mai inalt (consilieri prezidentiali) ,judecatori CCR si pina la nivelurile „de comanda” a firmelor de stat care invart bani multi . Practic garantia ca nimeni si nimic nu le poate reduce- taia- redistribui privilegile .
    – clientela politica . „capitalisti” care fara contractele cu statul (pentru care platesc spaga)ar fi morti de foame sau cel mult cersetori .
    Intre cele doua categorii exista colaborare , interese comune (delapidat bugetul) si mult laudatele „servicii” sint parte integranta a simbiozei .
    Cum a fost mereu , punctual demonstrat juritic in „democratiile” latino americane sau dictaturile soft (parte din tarile arabe , Rusia ).

    Si ca fapt divers , in Mexicul prostitutiei , rapirii de persoane , traficului de droguri , forta armata in care cetatenii au respect si incredere e una singura .
    -NU politia.
    -Nu armata (in ansamblu ei)
    – NU servicile (devedit corupte)

    – Doar trupele fortelor speciale ale marinei (care sint si protagonistii ultimelei arestari a traficantului „El Chapo”)au incredera populatiei .

    Faceti o paralela ca sa vedeti cu cine ne asemanam.

    PS. Clanurile de interlopi sint embrionul din care naste garantat si sigur mafia.
    Adica ce juritic e numit asociatie criminala organizata . Si care conform istoriei si justitiei italiene , ajung sa faca afaceri cu statul , sa cumpere protectie-imunitate-complicitate . Sa finanteze-aleaga politicieni si sa controleze economia , teritoriul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: