sâmbătă

20 aprilie, 2024

7 iunie, 2020

Cotațiile futures  ale petrolului la Bursa din New  York vor începe  săptămâna cu o creștere de peste  4%,  pînă la aproape 39 de  dolari /  baril,  după ce  OPEC, Rusia şi alți aliați au convenit,  sâmbătă  să extindă perioada reducerilor record ale producţiei de petrol până la sfârşitul lunii iulie.

Acordul a contribuit la dublarea preţurilor ţiţeiului în ultimele două luni, prin retragerea de pe piaţă a aproape 10% din livrările globale de petrol,  potrivit Reuters.

Grupul cunoscut sub numele de OPEC+ a cerut și altor ţări producătoare, precum Nigeria şi Irak, care şi-au depăşit cotele în mai şi iunie, să compenseze acest lucru cu reduceri suplimentare din iulie până în septembrie.


OPEC+ a convenit iniţial, în aprilie, că va reduce livrările cu 9,7 milioane de barili pe zi, în perioada mai-iunie, pentru a susţine preţurile care se prăbuşiseră din cauza crizei coronavirusului. Reducerile urmau să scadă la 7,7 milioane de barili pe zi din iulie până în decembrie.

„Cererea revine pe creștere pe măsură ce economiile mari consumatoare de petrol ridică restricţiile legate de pandemie. Dar nu am ieșit încă la lumină, iar avem în față  încă provocări”, a declarat ministrul saudit al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, într-o video conferinţă cu miniştrii OPEC+.

Analiștii se  așteaptă ca „preţurile să fie ridicate începân de luni, de peste 40 de dolari pe baril”, a declarat Bjornar Tonhaugen, de la Rystad Energy.

Preţul petrolului Brent  urcat vineri la peste 42 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, după ce în aprilie a coborât la sub 20 de dolari pe baril. Preţurile sunt însă cu o treime mai scăzute faţă de sfârşitul anului 2019.


Arabia Saudită, liderul de facto al OPEC, şi Rusia trebuie să echilibreze măsurile de creştere a preţurilor pentru asigurarea nevoilor lor bugetare, dar să nu permită ca acestea să urce peste 50 de dolari pe baril, pentru a evita reluarea producţiei la exploatările de şist concurente din Statele Unite.

Acordul din aprilie a fost convenit la presiunile preşedintelui american Donald Trump, pentru a ameliora problemele  industriei petroliere a SUA.

Viitoarea reuniune a OPEC şi OPEC+ va avea loc în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: