marți

24 mai, 2022

Contul curent: excedentul se păstrează, datoria externă scade, investițiile nerezidenților scad și mai mult

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

12 septembrie, 2013

Datele centralizate pentru primele șapte luni ale acestui an arată că excedentul contului curent a scăzut sub 500 milioane euro, după ce atinsese un maxim de 695 milioane euro la finele primului semestru.

Rezultatul a fost obținut pe fondul comprimării cu peste două a miliarde a soldului negativ din comerțul cu bunuri și a unui excedent care s-a apropiat de 1,5 miliarde euro pe segmentul serviciilor.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

1, Deși sumele trimise în țară de cei care lucrează în străinătate s-au majorat cu 239 milioane euro, banii trimiși din România în străinătate au crescut cu 286 milioane euro, ceea ce a redus ușor beneficiile nete pe partea de transferuri curente. În pofida unei unui ușor avans al încasărilor din turism ( +9%), soldul negativ pe acest segment a urcat considerabil (+76%), urmare a creșterii cheltuielilor cu călătoriile în străinătate ale românilor cu 21%.


2, Sectorul serviciilor a reușit să obțină un succes important, trecând de la un sold pozitiv de doar 18 milioane euro la un plus de 1.478 milioane euro. Această importantă evoluție spre modelul țărilor europene avansate (care acoperă cu servicii deficitul din zona producției materiale) a avut o contribuție de circa 40% la schimbarea soldului balanței de plăți față de anul trecut.

Ajustarea balanței de plăți consemnată după primele șapte luni ale anului în curs este impresionantă. De la un minus de circa 3 miliarde euro în 2012, am trecut la un plus de aproximativ o jumătate de miliard de euro în 2013. Peste 60% din această ajustare s-a realizat în urma reducerii consistente a deficitului din comerțul exterior cu bunuri, de la 4 miliarde euro la doar 1,8 miliarde euro.

3, Din păcate, investițiile directe ale nerezidenților în România și-au continuat trendul descrescător față de anul precedent. Diminuarea atins aproape 30%, față de 20% la finele primului semestru.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Din cele 946 milioane euro consemnate de statistica oficială, creditele intragrup au reprezentat 646 milioane euro iar participațiile la capital consolidate cu pierderea netă 300 milioane euro.


5, Datoria externă pe termen mediu și lung a scăzut sub nivelul de la finele anului trecut. Valoarea ei la 30 iulie 2013 era de 78.336 milioane euro, cu o jumătate de procent sub cea înregistrată la 31 decembrie 2012. Datoria externă pe termen scurt s-a păstrat sub pragul de 20 miliarde euro, ceea ce a condus la diminuarea per total a datoriei externe la 98.326 milioane euro ( -0,6% față de 31 decembrie 2012).

Per total, datoria externă s-a redus de la 98.968 milioane euro, valoare consemnată la 31 decembrie 2012 la 98.835 milioane euro, valoare consemnată la 30 iunie 2013. Cu toate acestea, merită subliniată creșterea datoriei publice directe de la 23.696 milioane euro la 27.393 milioane euro în același interval de timp.

Serviciul datoriei externe pe termen mediu și lung în perioada ianuarie – iulie 2013 a trecut de 12 miliarde euro, ceea ce a crescut rata serviciului datoriei externe pe acest an la 35,4% comparativ cu 33,5%, în pofida majorării exporturilor. Statul a avut de achitat 2.265 milioane euro în contul datoriei publice directe (din care 437 milioane euro în contul datoriei către FMI) și 124 milioane euro la datoria public garantată.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: