Puterea de cumpărare a salariaților a crescut în luna iulie 2013 peste nivelul din urmă cu 12 luni și s-a situat la 122,9% din valoarea de referință, fixată pentru luna octombrie 1990, ultima de dinaintea liberalizării prețurilor. Cu excepția lunii aprilie, până acum în toate lunile din 2013 puterea de cumpărare ( salariul în termeni reali ) a fost mai mică decât în aceleași luni din 2012.
Media salariului real a fost de 120,4% în semestrul unu 2012 și 120,2% în semestrul unu 2013.
Acest fapt explică de ce influența consumului final individual efectiv al gospodăriilor populaţiei asupra creșterii economice de 1,8% înregistrată pe prima jumătate a anului în curs a fost egală cu zero.
Cele care ne-au îmbunătățit situația economiei pe 2013 au fost strict exporturile.
Consumul redus al populației în raport cu majorarea producției a dus și la imposibilitatea de a crește consumul administrației publice, limitat de cuantumul taxelor și impozitelor care au putut fi colectate în baza acestui consum. Asta pe lângă faptul că o bună parte din consum s-a făcut din stocurile deja existente la începutul anului ( influența de -2,5% asupra creșterii PIB este una importantă).
De remarcat că majorarea puterii de cumpărare pe semestrul al doilea din 2013 față de semestrul al doilea din 2012 ar însemna o creștere semnificativă a indicelui câștigului salarial real peste nivelul mediu de 121,9% în raport cu valoarea de referință. Adică nu o simplă creștere de 1,7% în raport cu prima jumătate a anului, ci una mai apropiată de trei procente.
În context, valorile cât mai mici ale inflației ce va fi a anunțată pe august și septembrie și stabilizarea creșterii prețurilor pe finalul anului sunt esențiale, dat fiind că nu sunt nici de așteptat și nici de dorit majorări semnificative de salarii și pensii. De altfel, acestea din urmă nici nu ar avea cum să crească fără efect destabilizator, dat fiind deficitul important al bugetului de asigurări sociale, care trebuie acoperit din taxele colectate la bugetul de stat.
O variabilă importantă pentru repornirea cererii interne ca motor de creștere economică este venitul disponibil al gospodăriilor populației. Majorarea puterii de cumpărare ar urma să aibă un efect amplificat de particularitatea de cheltuire a banilor de către populație.
De exemplu, să prespunem că venitul disponibil rămas după plata facturilor obligatorii la întreținere, energie electrică, abonamente de transport, rate bancare etc. reprezintă 20% din venitul total, o majorare de 3% în termeni reali a acestuia duce la o creștere cu 15% a venitului disponibil. Invers, situație regăsită în trecutul apropiat, o reducere de 3% în venit ar fi dus la o diminuare cu 15% a venitului disponibil, realmente dependent de decizia celui care îl realizează.
Reducerea dobânzilor bancare ce a prins contur în ultima perioadă, după reducerea dobânzii de politică monetară, ar trebui să descurajeze plasarea banilor suplimentar rămași după plata facturilor, ratelor etc. în economii și să îi orienteze mai degrabă spre consum. Acolo, este de așteptat ca promoțiile care se succed în sectorul comercial să nu continue la infinit. Ceea ce poate face din achizițiile actuale un plasament mai bun decât o dobândă destul de firavă, dacă nu chiar negativă în termeni reali.
Este și modalitatea de deblocare reală a circuitului banilor în economie, care nu se poate face durabil decât prin schimbarea de optică la nivelul întregii populații. Respectiv restrângerea treptată și cu moderație a preferinței pentru lichiditate ( bani cash sau în depozite) în favoarea unor bunuri concrete, mai puțin lichide dar utilizabile la ceva anume și care trebuie produse, determinând creșterea PIB.
