În pofida avansului sectorial consistent și a influenței pozitive importante pe limitarea scăderii economice în criză, cele mai recente date din sectorul construcțiilor publicate de Eurostat, pentru luna noiembrie 2020, arată mai puțin încurajator în cazul României. Iar asta cu toate că rămânem în top la indicele trimestrial, cu 133% față de anul 2015, doar după Irlanda (146,9%) și Ungaria (+133,8%), dacă facem abstracție de țări mult mai mici, precum Cipru și Malta.
Dacă la nivelul UE s-a înregistrat o revenire de 1,4% iar în Zona Euro de 1,2% comparativ cu luna precedentă, chiar dacă valorile au rămas sub cele din urmă cu un an ( -1,3% în UE și -1,1% în Zona Euro), România s-a poziționat în noiembrie 2020 pe ultimul loc în clasamentul evoluțiilor lunare din sectorul construcțiilor.
Cu -4,9%, am stat mai slab decât Spania (-1,4%) și Belgia (-0,9%), la foarte mare distanță de alte țări din regiune, precum cele care au format topul european (Slovenia +12,2%, Ungaria +12,0% și Slovacia +7%). Dincolo de efectul de bază al realizărilor recente destul de respectabile, explicația vine din structura pe domenii mari ale sectorului.
Surprinzător, cu un avans anual de +9,3% pe zona de construcții de clădiri (majoritatea rezidențiale), ne-am plasat pe locul 2, după Slovenia (+18,4%) și înaintea Ungariei (+5,1%). Iar împreună cu ele pe contrasens față de scăderea (-1,2%) consemnată pe medie la nivelul UE și cu recordurile negative din Spania (-13,1%), Belgia (-9,3%) și Slovacia (-8,8%).
În schimb, pe partea de construcții civile (a se citi obiective de infrastructură finanțate de stat), unde reducerea a fost de doar -0,2% ca medie europeană, țara noastră a înregistrat o performanță inițial bună, apoi din ce în mai slabă în partea a doua a anului trecut, vezi următoarea evoluție prezentată de organismul de statistică european:
Acest semnal de alarmă, apărut într-un context altminteri favorabil, ar trebui să ne dea de dea de gândit, mai ales că prognoza care stă la baza revenirii economice vede construcțiile jucând un rol principal în următorii ani (avans de peste 50% până în 2024). De altfel, iată cum arată pe sectoare de activitate situația pe perioada 2016 – 2019, adică ÎNAINTE de pandemie.
Așadar, nimeni nu poate să conteste rezultatele bune din 2019 și 2020 dar ele rămân insuficiente pentru refacerea nivelului de producție pe zona critică a obiectivelor de investiții publice, nici măcar cel atins deja în 2015. Obiectivele pentru 2024 reclamă alocarea de fonduri mai consistente încă de IERI prin buget, în completarea banilor europeni.
Ori, în context electoral, resursele strânse cu greu la buget într-o perioadă dificilă pentru activitatea economică au fost dirijate din nou cu prioritate spre creșterea consumului (vezi majorarea unicat european a pensiilor, culmea, contestată pentru că e prea mică, de parcă beneficiarii ar trăi decuplați de economia națională aflată în SCĂDERE PRONUNȚATĂ, respectiv -5%).
Astfel, în condițiile în care dispunem la buget, din impozite și taxe relativ scăzute și mai ales slab colectate, de sume situate ca pondere în PIB undeva la două treimi din media europeană, nu putem avea și pretenții la protecție socială europeană și construcții de drumuri, școli sau spitale. Pentru că vom continua sistematic să le sacrificăm mai mult sau mai puțin pe acestea din urmă, până când vom reuși să înțelegem două lucruri.
Chiar dacă nevoile personale sunt mari, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Deoarece mai sunt nevoile sociale, tot cu efect în plan personal. Dacă nu dăm un semnal foarte clar, INCLUSIV PRIN BUGET, că ne interesează să aducem infrastructura la nivel european, nici cei care ne dau bani gratis din solidaritate nu se vor înghesui să ni-i bage pe gât, ca să avem noi de unde să dăm majorări de venituri pe bază de deficit bugetar expandat.
