14 decembrie, 2018

Consiliul Uniunii Europene a aprobat joi concluziile Comisiei Europene din rapoartele privind MCV pentru România şi Bulgaria şi îşi reiterează adeziunea la valorile şi principiile UE, inclusiv statul de drept şi independenţa sistemului judiciar.

În acest context, Consiliul reaminteşte că este necesar ca progresele înregistrate în cadrul mecanismului să fie ireversibile, astfel încât Bulgaria şi România să îşi îndeplinească într-un mod satisfăcător obiectivele de referinţă respective, precum şi obiectivele finale.

În documentul emis, Consiliul subliniază: ”România trebuie să restabilească ritmul pozitiv al reformelor şi să acţioneze prompt, în special în ceea ce priveşte recomandările-cheie suplimentare formulate de Comisie referitor la independenţa sistemului judiciar şi reforma sistemului judiciar, combaterea corupţiei la toate nivelurile, precum şi referitor la alte aspecte privind integritatea subliniate în raport”.


Consiliul reafirmă și importanţa unui ”angajament politic fără echivoc, constant şi cuprinzător” faţă de îndeplinirea obiectivelor stabilite în cadrul mecanismului, inclusiv, în special, a unui consens politic de a respecta independenţa sistemului judiciar în conformitate cu recomandările-cheie făcute de Comisie.

În cele ce urmează, Concluziile Consiliului privind mecanismul de cooperare şi de verificare:

1. Reafirmându-şi concluziile anterioare, Consiliul salută rapoartele Comisiei privind progresele înregistrate în Bulgaria şi România în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare. Consiliul felicită Comisia pentru activitatea sa şi pentru metodologia aplicată şi este de acord în ansamblu cu analiza obiectivă şi echilibrată a progreselor înregistrate.

2. Consiliul îşi reiterează adeziunea la valorile şi principiile UE, inclusiv statul de drept şi independenţa sistemului judiciar. În acest context, Consiliul reaminteşte că este necesar ca progresele înregistrate în cadrul mecanismului să fie ireversibile, astfel încât Bulgaria şi România să îşi îndeplinească într-un mod satisfăcător obiectivele de referinţă respective, precum şi obiectivele finale. Acest lucru ar asigura buna funcţionare a politicilor şi a instituţiilor UE, astfel încât toţi cetăţenii să poată beneficia pe deplin de oportunităţile oferite de apartenenţa la Uniune. În acest sens, existenţa unor rezultate verificabile convingătoare, punerea în aplicare efectivă şi un sprijin politic amplu, susţinut şi fără echivoc pentru reforme continuă să aibă o importanţă majoră.


3. Consiliul salută măsurile pozitive luate de Bulgaria în perioada de raportare şi hotărârea şi ambiţia de care a dat dovadă guvernul bulgar pentru a continua procesul de reformă în vederea îndeplinirii tuturor obiectivelor de referinţă din mecanism. Consiliul ia act de evaluarea Comisiei conform căreia trei din cele şase obiective de referinţă pot fi în prezent considerate închise provizoriu, precum şi de previziunea Comisiei potrivit căreia, dacă tendinţa pozitivă continuă, mecanismul va fi încheiat, şi încurajează Bulgaria să valorifice acest impuls pozitiv şi să îşi continue eforturile de reformă, consolidând progresele într-un mod concludent şi ireversibil.

4. Consiliul salută raportul pozitiv privind activităţile Consiliului Judiciar Suprem şi ia act de importanţa instituirii continue a unei baze de rezultate verificabile ale unui proces decizional imparţial şi profesional, în special în ceea ce priveşte poziţiile de nivel înalt din sistemul judiciar. Modificările aduse legilor penale în vigoare în prezent au îmbunătăţit cadrul juridic, în conformitate cu recomandările-cheie ale Comisiei. Consiliul remarcă faptul că atenţia deosebită acordată părţilor interesate şi consultarea acestora vor fi importante în cursul deliberărilor pe marginea unor eventuale alte modificări, în special cele cu potenţiale consecinţe asupra sistemului general de cercetare penală şi asupra echilibrului dintre instituţiile-cheie. Integritatea şi independenţa magistraţilor trebuie garantate, inclusiv prin căi de atac eficiente în toate domeniile adecvate. Ar trebui să se abordeze în continuare aspectul dezechilibrului dintre instanţele judecătoreşti în ceea ce priveşte volumul de muncă.

Consiliul reaminteşte importanţa unei reforme continue a sistemului judiciar, pentru a întări şi mai mult profesionalismul, responsabilitatea şi eficienţa, în conformitate cu recomandările Comisiei.

5. Consiliul salută adoptarea reformei cuprinzătoare a legislaţiei Bulgariei privind combaterea corupţiei, inclusiv înfiinţarea noii agenţii unice de combatere a corupţiei care este pe deplin operaţională în prezent. Va fi important ca agenţia să îşi demonstreze independenţa şi imparţialitatea şi să gestioneze în mod eficace sfera amplă a responsabilităţilor care îi revin. Consolidarea unor rezultate verificabile în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, în special la nivel înalt, rămâne o prioritate-cheie.

În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii organizate, Bulgaria a realizat progrese importante, iar Consiliul încurajează consolidarea în continuare a rezultatelor în acest domeniu, inclusiv cu privire la punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor obţinute în mod ilicit.

6. Reamintind performanţa pozitivă importantă a României în cadrul mecanismului în anii precedenţi, Consiliul subliniază importanţa absolută a garantării şi a consolidării în continuare a progreselor obţinute până acum. Consiliul ia act de faptul că raportul Comisiei evidenţiază o serie de îngrijorări serioase şi de evoluţii negative care au pus sub semnul întrebării caracterul ireversibil şi durabil al reformelor. Pentru a pregăti terenul pentru o încheiere cu succes a mecanismului pentru România în viitorul apropiat, evoluţiile negative şi îngrijorările evidenţiate în raport trebuie abordate în totalitate şi în mod decisiv, inclusiv prin aderarea la recomandările formulate de Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei şi GRECO şi prin îndeplinirea tuturor recomandărilor-cheie făcute de Comisie.

7. România trebuie să restabilească ritmul pozitiv al reformelor şi să acţioneze prompt, în special în ceea ce priveşte recomandările-cheie suplimentare formulate de Comisie referitor la independenţa sistemului judiciar şi reforma sistemului judiciar, combaterea corupţiei la toate nivelurile, precum şi referitor la alte aspecte privind integritatea subliniate în raport. În acest context, Consiliul reafirmă importanţa unui angajament politic fără echivoc, constant şi cuprinzător faţă de îndeplinirea obiectivelor stabilite în cadrul mecanismului, inclusiv, în special, a unui consens politic de a respecta independenţa sistemului judiciar în conformitate cu recomandările-cheie făcute de Comisie. În acest context, Consiliul subliniază, totodată, importanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

8. Consiliul se aşteaptă în continuare ca Bulgaria şi România să respecte pe deplin toate recomandările-cheie rămase, corespunzătoare fiecărei ţări, incluse în rapoartele Comisiei, a căror îndeplinire va conduce la încheierea provizorie a obiectivelor de referinţă individuale, cu excepţia cazului în care evoluţiile din ţările respective pun sub semnul întrebării sau inversează în mod clar cursul progreselor înregistrate. Reamintind faptul că rapiditatea procesului va depinde exclusiv de progresele realizate de Bulgaria şi, respectiv, de România, Consiliul observă că, în măsura în care toate obiectivele de referinţă respective sunt îndeplinite în totalitate într-un mod ireversibil şi durabil în viitorul apropiat, mecanismul ar trebui ulterior încheiat. În acest context, Consiliul subliniază că, pentru ca obiectivele de referinţă să fie închise, toate recomandările-cheie aferente ale Comisiei ar trebui să fie îndeplinite.

9. Consiliul reafirmă că mecanismul de cooperare şi de verificare continuă să aibă un rol determinant în realizarea de progrese. Acesta rămâne un instrument adecvat de sprijinire a Bulgariei şi a României în eforturile lor respective de reformă, astfel încât fiecare dintre ele să înregistreze rezultatele concrete şi durabile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor mecanismului. Consiliul reaminteşte că este dispus în continuare să sprijine eforturile Bulgariei şi României în acest sens prin asistenţă din partea UE şi la nivel bilateral. Până la îndeplinirea satisfăcătoare a tuturor obiectivelor de referinţă respective prin intermediul unui proces de reformă substanţial şi durabil, aspect pe care Consiliul îl aşteaptă în acest cadru, mecanismul rămâne în vigoare. Până atunci, Consiliul invită Comisia să îşi continue raportarea şi aşteaptă cu interes următoarele rapoarte ale acesteia privind Bulgaria şi România, prevăzute pentru a doua jumătate a anului 2019. Consiliul salută intenţia Comisiei de a continua monitorizarea atentă a situaţiei din Bulgaria şi România şi de a informa cu regularitate Consiliul în acest sens.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: