vineri

26 aprilie, 2024

27 martie, 2018

Consiliul Concurenţei a anunțat marți că a declanşat o investigaţie pe piaţa producţiei şi comercializării ouălor de consum din România.

Autoritatea de concurenţă suspectează limitarea livrărilor de ouă de consum de către cei mai importanţi furnizori de ouă, cu implicarea asociaţiei din domeniu, cu scopul de a majora artificial preţurile produselor comercializate de aceştia.

„Investigaţia a fost declanşată ca urmare a analizei preliminare pe piaţa ouălor de consum iniţiate de Consiliul Concurenţei, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a cerceta cauzele creşterilor de preţ înregistrate la sfârşitul anului trecut”, a informat marţi autoritatea de concurenţă.


Analiza pieţei româneşti a ouălor, în contextul european actual, indică faptul că majorările de preţuri de la sfârşitul anului 2017, ar putea fi explicate de anumiţi factori conjuncturali, precum criza producţiei de ouă din anumite state membre ale Uniunii Europene sau ciclicitatea producţiei.

„Cu toate acestea, însă, nu se poate explica amplitudinea creşterii preţurilor produselor autohtone: dacă în septembrie preţul ouălor în Romania era sub media UE (85,2%), în noiembrie, acesta a crescut, depăşind media UE (104%)”, arată un comunicat al Consiliului Concurenţei.

În acelaşi timp, analiza autorităţii a arătat că au existat creşteri importante ale preţurilor de achiziţie de către comercianţi, preţurile crescând în medie cu 57% în luna noiembrie faţă de luna septembrie 2017.

Preţurile de vânzare la raft au crescut, în medie, cu 49% în acelaşi interval.


În prezent, preţurile de vânzare pentru ouăle de consum au scăzut. Conform datelor Comisiei Europene, în România preţurile au scăzut cu 21,3% în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017.

În cadrul investigaţiei, în perioada 6-22 martie, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile furnizorilor implicaţi şi la asociaţia din care acestia fac parte, respectiv: Tonelli Holding, Albert Distribution & Logistics, Avicola Lumina, Aviputna, Cortina Bioprod, House Ana Tour, Prod-Ovo Grup, Avi-Vest SRL şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România.

Furnizorii vizaţi de investigaţie sunt furnizori importanţi de ouă (producatori şi/sau comercianţi) care reprezintă aproximativ 45% din producţia existentă de ouă din România, fiind furnizorii principalilor comercianţi activi la nivel naţional, iar asociaţia din care aceştia fac parte este reprezentanta a circa 90% din crescătorii de păsări şi producătorii de ouă de pe piaţa românească.

„Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice”, spun oficialii Consiliului Concurenţei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: