cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Companiile petroliere vor ca redevențele din domeniu să fie repartizate mai ales comunităților locale

5 decembrie, 2020

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) consideră „benefică și necesară” promulgarea actului normativ pentru modificarea și completarea Legii Minelor nr. 85/2003, și că Legea Petrolului nr. 238/2004 ar trebui modificată în mod similar, astfel încât comunitățile locale să profite de redevențe.

„Printre cele mai benefice modificări, subliniem avantajele incontestabile pentru comunitățile locale prin faptul că 80% din redevența minieră obținută din activități de exploatare a resurselor la suprafață și a apelor minerale carbogazoase sau necarbogazoase urmează să se constituie ca venit la bugetul autorităților locale”, spune un comunicat al ROPEPCA.

ROPEPCA consideră că „o abordare similară în regândirea redevențelor sectorului de petrol și gaze ar putea avantaja semnificativ bugetele locale într-o perioadă în care va crește nevoia ca oamenii sa simtă tot mai direct avantajele desfășurării acestei industrii în comunitățile din care fac parte”, a subliniat președintele asociației, Spencer Coca.


„Astfel și din producția de petrol și gaze se poate asigura în termeni similari o cotă din redevență, ce poate să constituie o sursă de venit importantă în vederea finanțării lucrărilor de reabilitare de drumuri comunale și județene, chiar și pentru asigurarea cotelor de cofinanțare pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă, multe dintre ele vizând acțiuni de refacere a cadrului natural și de protecție a mediului”, spune comunicatul citat.

Autoritatea ANRM

Mai mult, potrivit legii, Guvernul trebuie să inițieze un proiect de lege de modificare a Legii Minelor până la data de 1 iulie 2021, pentru a modifica structura de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), în vederea schimbării statutului acesteia din agenție în autoritate națională de reglementare în domeniul resurselor minerale și petrolului, conform Legii pentru modificarea și completarea Legii Minelor nr. 85/2003.

„Modificarea structurii de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în vederea schimbării statutului acesteia din agenție în autoritate națională de reglementare în domeniul resurselor minerale și petrolului este pasul natural și corect în consolidarea reglementatorului acestui sector, marcând evoluția sănătoasă de care se dovedește că se poate bucura industria noastră. Deși va mai dura până vom putea lucra pentru dezvoltarea industriei direct cu noua autoritate, ne exprimam anticipat entuziasmul, iar eu vreau să felicit cordial întreg demersul.”, a mai spus președintele ROPEPCA, Spencer Coca.

„ROPEPCA reiterează faptul că relansarea economiei în perioada lăsată în urmă de pandemia de Coronavirus poate fi atinsă numai prin stimularea investițiilor majore. Astfel, pentru a stimula investițiile, legiferarea sectorului de petrol și gaze trebuie să țintească spre optimizarea și eficientizarea modului în care această industrie își desfășoară activitatea pe teritoriul României”, mai  spune documentul citat.


De la înființarea sa în 2012, Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA ) reunește cele mai active companii din industrie, titulari de acorduri petroliere, aducând în România investiții străine semnificative, precum și companii care oferă sprijin pentru operațiunile petroliere.

În prezent, membrii ROPEPCA dețin cea mai mare parte a acordurilor de concesiune petrolieră pentru perimetrele de dezvoltare și producție onshore din România, cumulând pentru anii 2014-2018 investiții de peste 24 miliarde lei, contribuții la bugetul de stat de 50 miliarde lei și crearea și menținerea a 14.000 de locuri de muncă, potrivit datelor proprii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: