23 septembrie, 2015

refugiati 1Comisia Europeană şi-a intensificat eforturile în vederea aplicării depline a legislaţiei Uniunii Europene în domeniul imigraţiei şi azilului. Prin urmare, potrivit unui comunicat al executivului european, CE a adoptat miercuri 40 de decizii de infringement împotriva mai multor state membre care nu au implementat deplin legislaţia în domeniu.

Comisia a transmis scrisori de notificare formală unui număr de 18 state membre, pentru că nu au comunicat măsurile naţionale luate pentru a transpune deplin Directiva revizuită privind procedurile de azil.

Cele 18 state sunt: Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franţa, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Letonia, Malta, Polonia, România, Suedia, Slovenia.


Această directivă stabileşte procedurile pentru acordarea şi retragerea protecţiei internaţionale şi fixează reguli mai clare privind procedura de depunere a cererii de azil.

De asemenea, Comisia a trimis scrisori de notificare formală unui număr de 19 state membre, pentru că nu au comunicat măsurile luate la nivel naţional pentru a transpune deplin Directiva privind condiţiile de recepţie, care stabileşte standarde minime pentru primirea celor care solicită protecţie internaţională.

Cele 19 state sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franţa, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Letonia, Malta, Polonia, România, Suedia, Slovenia.

În plus, CE a transmis avize motivate Bulgariei şi Spaniei, pentru că nu au comunicat măsurile luate la nivel naţional pentru a transpune în legislaţie Directiva privind standardele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii ţărilor terţe care solicită protecţie internaţională.


Comisia transmite de asemenea o a doua scrisoare de notificare formală Greciei, pentru încălcarea anumitor prevederi ale Directivei privind condiţiile de recepţie şi ale Directivei privind procedurile de azil, care vizează deficienţe grave în sistemul grec de azil.

Pe fondul celui mai mare val de imigranţi şi solicitanţi de azil după cel de-al Doilea Război Mondial, mai multe state membre au evitat să-şi asume responsabilitatea şi nu au respectat regulile Uniunii Europene, precum înregistrarea imigranţilor şi procesarea cererilor de azil în primul stat membru în care ajunge un imigrant, comentează DPA.

Anunţul de miercuri privind declanşarea procedurilor de infringement a intervenit cu câteva ore înainte ca şefii de state şi de Guverne din UE să se întâlnească la Bruxelles, pentru un summit extraordinar pe tema crizei imigraţiei, care a pus la încercare unitatea blocului comunitar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Observați vă rog că pe listă se află Germania și alte câteva state care au impus rezolvarea crizei prin măsuri adoptate la repezeală. Dincolo de aceasta, avertismentul CE are o mare doză de ipocrizie: în cazul Greciei cel puțin, pedepsește victima valului de emigrare, de parcă fizic autoritățile de la Atena ar fi putut inventa peste noapte mijloacele pentru primirea a jumătate de milion de oameni. Pur și simplu, CE se îndepărtează tot mai mult de realitatea din teren de dragul unor principii cu care nu e consecventă în propria ogradă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Observați vă rog că pe listă se află Germania și alte câteva state care au impus rezolvarea crizei prin măsuri adoptate la repezeală. Dincolo de aceasta, avertismentul CE are o mare doză de ipocrizie: în cazul Greciei cel puțin, pedepsește victima valului de emigrare, de parcă fizic autoritățile de la Atena ar fi putut inventa peste noapte mijloacele pentru primirea a jumătate de milion de oameni. Pur și simplu, CE se îndepărtează tot mai mult de realitatea din teren de dragul unor principii cu care nu e consecventă în propria ogradă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: