vineri

19 aprilie, 2024

13 mai, 2022

Comisia Europeană elimină treptat Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit unei decizii adoptate joi, acest cadru nu va mai fi prelungit după 30 iunie 2022, cu excepția măsurilor de sprijin pentru investiții și solvabilitate, care vor rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2022, respectiv, 31 decembrie 2023.

Cadrul temporar privind ajutoarele de stat a fost adoptat la 19 martie 2020 și modificat ultima dată la 18 noiembrie 2021.

Conform estimărilor Comisiei, cuantumul total al ajutoarelor de stat aprobate este de peste 3.000 miliarde euro.


De precizat: cuantumul ajutorului notificat de statele membre și aprobat de Comisie și cuantumul ajutorului cheltuit efectiv constituie aspecte distincte.

Pe baza datelor furnizate de statele membre, între martie 2020 și iunie 2021, din cele peste 3.000 miliarde euro aprobate pentru ajutoare în perioada respectivă, aproximativ 730 de miliarde euro au fost cheltuite efectiv.

Cum a folosit România această facilitate

Facilitatea europeană a fost folosită de România, care a obținut aprobarea Comisiei pentru mai multe cereri. Între acestea:

  • mai 2022 – 1,9 milioane de euro despăgubiri acordate companiei aeriene TAROM pentru pagubele suferite în perioada pandemiei de coronavirus
  • februarie 2022 – 43,6 milioane de euro pentru compensarea pierderilor CFR Călători generate de pandemie
  • august 2020 – Comisia Europeană a aprobat garanțiile de stat pentru împrumuturi ale Blue Air în valoare de 62 de milioane de euro, în scopul susținerii cu lichidități și al compensării pagubelor suferite în criza coronavirus
  • august 2020 – 935 milioane euro schemă de ajutor de stat pentru IMM-uri – granturi directe pentru capital de lucru şi investiţii productive
  • iulie 2020 – Comisia Europeană a aprobat o schemă în valoare de 800 milioane euro pentru a sprijini companiile din România afectate de pandemie – împrumuturi subvenționate și garanții de stat pentru împrumuturi

Motivarea deciziei

Comisia își motivează astfel decizia: ”Îmbunătățirea situației economice în contextul relaxării restricțiilor constituie principalul motiv pentru care am decis să nu prelungim, după 30 iunie 2022, Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate ca urmare a pandemiei de COVID-19, cu excepția măsurilor de sprijin pentru investiții și solvabilitate, care vor rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2022 și, respectiv, 31 decembrie 2023, astfel cum prevăd deja normele actuale.


Aceste două instrumente sunt, într-adevăr, foarte importante pentru relansarea economiei și atragerea de investiții private pentru o redresare mai rapidă, mai verde și mai digitală și, prin urmare, ar trebui să rămână la dispoziția statelor membre pentru o perioadă mai lungă decât celelalte măsuri.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: