Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, o ordonanţă a Guvernului prin care pensionarii cu pensii de peste 740 de lei sunt taxaţi cu 5,5% pentru contribuţia la asigurările sociale de sănătate.
Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei 107/2010 a fost respinsă cu nouă voturi ”pentru”, exprimate de opoziţie, şi opt ”împotrivă” ale deputaţilor puterii.
„Motivul principal pentru care am respins ordonanţa este legat de obligarea la contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate a pensionarilor cu pensii sub 1.000 de lei. Mi se pare aberant să le mai iei 5,5% pensionarilor cu venituri peste 740 de lei”, a spus deputatul PSD IoanCindrea.
Guvernul susţine că ordonanţa urmăreşte extinderea bazei de colectare pentru contribuţiile asigurărilor sociale de sănătate, pentru a echilibra deficitul Fondului unic naţional de asigurări de sănătate.
Ordonanţa107/2010 fusese adoptată de Senat şi urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, iar premierul Emil Boc s-a declarat convins că taxarea pensionarilor va fi aprobată în forul decizional.
”Sunt convins că există resurse la nivelul coaliţiei să fie rezolvată problema în plen, prin retrimiterea la comisie şi menţinerea sub control a cheltuielilor pentru că România nu îşi poate permite niciun fel de exces, niciun fel de abatere de la drumul pe care a pornit”, a spus Boc.