vineri

12 iulie, 2024

31 martie, 2014

Codruţ Sereş, fost ministru al Economiei, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în Dosarul Hidroelectrica, în care prejudiciul adus bugetului statului şi calculat de procurorii DIICOT ca fiind provocat prin vânzarea de energie ieftină către “băieţii deştepţi” se ridică la aproximativ 165 de milioane de dolari.

Sentinţa poate fi atacată cu rescurs.

Completul de trei judecători de la instanţa supremă a decis achitarea lui Codruţ Şereş pentru constituire de grup infracţional organizat şi condamnarea fostuluiministru la patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea dreptului de a exercita funcţii publice pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.


Decizia a fost luată cu opinie majoritară, respectiv doi din cei trei judecători au hotărât condamnarea lui Şereş pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, în vreme ce un al treilea judecător a hotărât condamnarea acestuia pentru fapta de favorizare a infractorului, potrivit MEDIAFAX.

În dosarul Hidroelectrica, alături de Codruţ Sereş au mai fost acuzaţi şi foşti directori ai companiei, pentru abuz în serviciu în formă continuată: Eugen Pena, Traian Oprea şi George Asan – la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interdicţie de a ocupa funcţii publice, iar Nicolae Opriş – la patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interdicţie de a ocupa funcţii publice.

Victoria Geormăneanu şi Georgeta Iosif au fost condamnate la patru de închisoare cu suspendare, cu termene de încercare de şapte şi, respectiv, şase ani.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a cerut, la ultimul termen de judecată, condamnarea fostului ministru al Economiei Codruş Şereş pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, şi a foştilor şefi din Hidroelectrica Eugen Pena, Victoria Geormăneanu, George Asan, Nicoale Opriş, Traian Oprea şi Georgeta Iosif, pentru constituire de grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.


La termenul din 19 februarie, avocatul lui Şereş a arătat că fapta pentru care a fost trimis în judecată clientul său nu ar avea corespondent în noul Cod penal, astfel că, faţă de cel pe care îl apără, instanţa ar trebui să închidă cazul.

La rândul său, procurorul de şedinţă a spus că faptele corespondente din noul Cod penal sunt de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a cerut judecătorilor să continue judecata, prin prisma acestor fapte.

Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari.

În rechizitoriul trimis instanţei, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Codruţ Şereş de complot şi subminarea economiei naţionale.

Fosta echipă de conducere de la Hidroelectrica este acuzată că, în cursul anului 2003, în contextul apariţiei fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea şi a prognozelor meteorologice privind situaţia hidrologică pe râurile interioare, nu a invocat clauza de forţă majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, şi nici nu a luat măsuri în vederea renegocierii preţurilor, cu consecinţa înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către SC Hidroelectrica SA.

Astfel, în condiţiile efectelor negative ale secetei hidrologice asupra funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional, acuzaţii nu au procedat pentru reducerea cantităţilor de energie electrică aferente contractelor comerciale încheiate cu consumatorii eligibili şi furnizorii licenţiaţi de pe piaţa concurenţială, ci au acţionat în sensul onorării în totalitate a cantităţilor contractate sau chiar depăşirii acestora, prin achiziţia de energie de la producătorii termo, la preţuri mult mai mari decât cele stabilite conform contractelor de vânzare de energie electrică, au arătat procurorii DIICOT în actul de sesizare a instanţei.

Totodată, în perioada 2002 – 2003, acuzaţii au dispus cumpărarea de energie electrică de la SC Termoelectrica SA la preţuri mari şi au revândut energia electrică către furnizorii licenţiaţi şi consumatorii eligibili la preţuri mult diminuate faţă de preţurile stipulate în contractele încheiate cu aceştia, potrivit procurorilor.

Acuzaţii ar fi pus în pericol Sistemul Energetic Naţional şi ar fi cauzat un prejudiciu în sumă de aproximativ 5.400 miliarde de lei vechi, echivalentul a 165 milioane de dolari, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Procurorii DIICOT au pus sechestru asigurător pe mai multor autoturisme, locuinţe şi terenuri, precum şi pe sume de bani aparţinând inculpaţilor, în valoare totală de aproximativ şase milioane de lei, 400.000 de euro şi 200.000 de dolari, măsura fiind luată pentru acoperirea prejudiciului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: