15 decembrie, 2015

protestPeste 2.500 de crescători de oi din toată ţară protestează marţi în faţa Palatului Parlamentului față de modificările aduse legii vânătorii, printre care limitarea numărului de câini ce pot păzi stânele.

Protestul a început în jurul orei 09:00, în parcul Izvor. Ciobanii au venit îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale şi echipaţi cu talângi şi clopote. Ei s-au arătat nemulţumiţi atât de prevederile legate de numărul de câini cât şi de cele referitoare la interzicerea înfiinţării, întreţinerii sau recoltării de culturi agricole fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic. De asemenea, ei nu sunt mulțumiți de faptul că nu pot ieși cu animalele pe pășune între 6 decembrie şi 24 aprilie.

În jurul prânzului, protestatarii au forțat cordonul de jandarmi și au pătruns în curtea Palatului Parlamentului unde au fost întâmpinaţi de senatoarea ALDE Cristiana Anghel. Senatoarea a încercat să le explice, arătându-le o hârtie, că a încercat să respingă amendamentele aduse în vară legii vânătorii. După ce hârtia i-a fost ruptă de cineva din mulţime, Anghel l-a catalogat drept „prost” pe unul dintre interlocutorii săi.


În timpul altercațiilor dintre forțele de ordine și protestatari, un jandarm a folosit spray lacrimogen, după ce un manifestant i-ar fi rupt un deget, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Eneche, citat de Mediafax.

Primele reacții. PSD și PNL vor să ințieze un proiect de modificare a legii

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat inițial că va solicita președintelui Klaus Iohannis reexaminarea legii vânătorii. Aceasta a fost, însă, promulgată de președinte (prin decretul 544/2015) și publicată în Monitorul Oficial în 24 iunie. Liderul PSD a revenit ulterior cerând grupurilor parlamentare ale PSD din Senat și din Camera Deputaților ”să inițieze, în procedură de urgență, un proiect legislativ de modificare a legii contestate”.

De asemenea, PNL a anunțat că va depune în ianuarie un proiect de modificare a legii, urmând ca până atunci problema să fie discutată în cadrul unui grup de lucru.

„Vom constitui în perioada următoare un grup de lucru care să discute cu componentele societăţii, cu alte grupuri parlamentare, astfel încât, în ianuarie, să avem un proiect de lege care să modifice actuala Lege a vânătorii, astfel încât, să putem să corectăm (forma actuală a legii –n.r.) şi să intrăm în normalitate”, a declarat liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu.


O delegație a protestatarilor care s-au mutat în curtea Palatului Parlamentului a fost invitată la discuții în comisia de agricultură. Potrivit președintelui comisiei din Camera Deputaților, Nini Săpunaru, discuțiile vor fi cu rol de informare și nu se va lua nicio decizie.

Protestul este susţinut de Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine şi porcine din România (ACEBOP) care spune că modificările aduse legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic le aduce prejudicii crescătorilor de rumegătoare, aduce atingere dreptului la asociere al vânătorilor şi îngrădeşte dreptul la proprietate.

„Într-o perioadă acută a existenței noastre, marcată de boli și restricții comerciale, de prețuri la carne mult sub cele ale altor state membre, de ajutoare naționale și comunitare întârziate, controale întărite și abuzive, falimentarea multor crescători, ajungerea in imposibilitatea de plată a datoriilor către bănci și imposibilitatea susținerii propriilor familii, suntem puși în fața unei legi cu care nu suntem de acord și pe care nu o vom accepta”, se arată într-un comunicat transmis de ACEBOP.

Modificările aduse legii vânătorii

Noua lege a vânătorii stabileşte că turmele sau cirezile pot fi însoţite de cel mult trei câini în zonele de munte, de doi în zonele de deal şi de unu singur la câmpie. Încălcarea acestei prevederi se poate solda cu o amendă de la 500 la 1.500 de lei.

Articolul 23 al legii 149/2015 interzice:

  • păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie;
  • înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic;
  • permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei.

Legea a fost inițiată de deputații PSD Florin Iordache, Ion Mocioalcă, Florin-Costin Pâslaru, Angel Tîlvăr, Petru Gabriel Vlase și Aurel Vlădoiu, de deputatul UDMR Kelemen Atilla, de deputatul ALDE Liviu-Bogdan Ciucă și de senatorii PSD Ioan Chelaru și Ion Rotaru.

Aceasta a fost înregistrată la Senat în februarie 2013 și respinsă șapte luni mai târziu. După doi ani, în februarie 2015 era adoptată de Camera Deputaților. O lună mai târziu, Iohannis o retrimitea în Parlament. Pe 21 aprilie 2015, Senatul o adoptă cu 58 de voturi pentru și 27 de voturi contra, iar pe 27 mai este adoptată din nou de Camera Deputaților. Pe 15 iunie este promulgată de președinte și pe 24 este publicată în Monitorul Oficial.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: