Grupul auto chinez Zhejiang Geely holding a ajuns la o participaţie de 9,69% din acțiunile producătorul auto german Daimler AG, după achiziții de aproape 7,5 miliarde de euro (9,2 miliarde de dolari), în continuarea ofensivei asupra sectoarelor de înaltă tehnologie europene.
Zhejiang Geely a devenit cel mai mare investitor în producătorul auto german, peste Kuwait Investment Authority (6,8%) şi BlackRock (6%), potrivit Bloomberg.
Geely este controlată de miliardarul chinez Li Shufu, care a devenit acţionar principal al Volvo AB, al doilea cel mai mare producător global de autocamioane. În 2010, el a achiziţionat Volvo Cars de la Ford Motor, iar anul trecut a preluat producătorul britanic de maşini sport Lotus Cars.
Chinezii de la Geely vor să obţină accesul la tehnologia dezvoltată de Daimler pentru bateriile maşinilor electrice şi să înfiinţeze o societate mixtă în Wuhan (China) pentru a produce vehicule electrice, conform surselor Bloomberg.
Subsidiara chineză a Daimler anunţase recdent că firma germană intenţionează să investească în China cinci miliarde de yuani (755 milioane de dolari) pentru a produce vehicule electrice şi baterii pentru acestea, ca parte a eforturilor de a-şi ajuta brandurile Mercedes-Benz şi Smart să îndeplinească cerinţele mai dure ale autorităţilor de la Beijing privind vânzarea vehiculelor electrice.
Investiţia face parte din recentul plan al producătorului auto german de a aloca zece miliarde de euro (11,8 miliarde de dolari) pentru dezvoltarea vehiculelor electrice.
China a stabilit, însă, cote stricte pentru vehicule hibride convenţionale, hibride plug-in sau complet electrice, care vor intra în vigoare din 2019.
Ţinta ambiţioasă a autorităţilor de la Beijing este vânzarea a două milioane de vehicule electrice până în 2020 şi reducerea livrărilor de motoare pe benzină şi motorină, mai poluante.
Grupul auto chinez Zhejiang Geely holding a anunţat că nu mai intenţionează deocamdată să cumpere mai multe acţiuni Daimler.
„Daimler este o companie extraordinară, cu o conducere de prima clasă. Va fi o onoare să sprijin în viitor această echipă unică, sub conducerea lui Dieter Zetsche”, a afirmat sâmbătă Li Shufu, preşedintele şi proprietarul Zhejiang Geely holding Group şi Geely Group.
„Li Shufu este un antreprenor chinez bine cunoscut la Daimler, apreciat pentru competenţa sa şi concentrarea pe viitorul industriei auto. Daimler are deja o prezenţă solidă în China, avem un parteneriat puternic cu BAIC Motor”, a afirmat un purtător de cuvânt al companiei germane, Joerg Howe.
China este cea mai mare piaţă auto din lume, înaintea SUA.
În România, Daimler are două unităţi de producţie, în Cugir şi Sebeş.