14 februarie, 2022

Profitul net estimat, neauditat, al CEC Bank este de 355 milioane de lei în 2021, în creştere cu peste 5% faţă de profitul net obţinut în 2020 (337,7 milioane lei), scrie News.ro.

„CEC Bank a încheiat 2021 cu un profit net estimat, neauditat, de 355 milioane de lei, acesta fiind al treilea an consecutiv în care banca raportează rezultate record pentru ultimii 15 ani, peste ţintele din buget.

În paralel, banca şi-a consolidat procesul de modernizare şi transformare, iar rezultatele sunt deja vizibile: activele băncii au depăşit pragul de 50 de miliarde de lei (50,6 miliarde lei), în creştere cu 22,7% faţă de anul trecut”, anunţă banca.


Veniturile nete din dobânzi au însumat 1,1 miliarde de lei şi au rămas stabile comparativ cu anul anterior, în condiţiile în care, în primele nouă luni ale lui 2021, pe piaţa bancară, ratele s-au aflat la un nivel minim istoric, iar tendinţa de creştere a dobânzilor a început să se manifeste abia din trimestrul al patrulea.

Veniturile nete din comisioane au continuat să crească susţinut – cu 11,4%, până la 297,5 milioane de lei, în linie cu strategia băncii de a-şi diversifica sursele de venit.

”Ativele băncii au crescut cu 22,7% faţă de anul trecut, numărul de utilizatori de Mobile Banking a crescut cu 85%,  iar volumul tranzacţiilor digitale s-a dublat. Şi am reuşit să atragem un număr record de clienţi noi (peste 135.000) – care au ales CEC Bank ca bancă de casă, şi folosesc cardurile, conturile şi aplicaţiile online CEC Bank pentru operaţiunile de zi cu zi. (…)

Vom aduce noi produse în mediul online şi vom continua să ne dezvoltăm modelul de afaceri hibrid, care deserveşte atât România rurală, nedigitalizată, cât şi clienţii moderni – digitali”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte CEC Bank.


Portofoliul total de credite acordate clientelei nebancare (sold bilanţier) a crescut cu 17% anul trecut (peste media pieţei – 14,8%), până la 26,9 miliarde de lei.

Depozitele atrase de la clienţi au crescut într-un ritm solid (+20,8%), până la 41,9 miliarde de lei, cu o pondere de circa 70% a segmentului populaţiei.

În 2021, CEC Bank a dat circa 6.700 de împrumuturi ipotecare noi, în valoare de peste 1,7 miliarde de lei, valoare în creştere cu 53% faţă de 2020, susţinută de menţinerea ofertei în topul celor mai avantajoase de pe piaţă.

Banca a dat totodată circa 850 de credite pentru investiţii, în valoare de peste 3,3 miliarde de lei, valoare în creştere cu 133% faţă de 2020.

„Ne-am extins portofoliul de clienţi şi am finanţat afaceri româneşti de succes precum Scandia, Peneş Curcanul, Carmistin, grupul Iulius, Grupul AAylex, Bog’Art sau data center-ul Cluster Power. A susţinut peste 8.000 de companii cu finanţări pentru activitatea curentă în valoare de peste 5,7 miliarde de lei”, mai anunţă banca.

Rata creditelor neperformante a înregistrat un nivel de 5,28%, în uşoară scădere faţă de nivelul de 5,52% înregistrat la sfârşitul lui 2020. Banca a menţinut o abordare prudentă şi a înregistrat cheltuieli nete cu provizioane/ajustări aferente creditelor acordate clientelei nebancare (inclusiv cheltuiala cu ajustările pentru creanţe depreciate) în cursul anului 2021 în valoare de 388,56 milioane de lei.

La nivelul băncii, din totalul portofoliului de credite pentru care s-au aplicat amânări la plată, circa 92% au reluat rambursarea şi nu înregistrează restanţe mai mari de 30 de zile.

În baza situaţiilor financiare provizorii, rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de circa 22,84%, la sfârşitul lui 2021 semnificativ peste nivelul cerinţei globale de capital (OCR) aplicabilă băncii.

La sfârşitul lui 2021, rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 7,95%, la un nivel similar cu cel înregistrat în anul precedent, în condiţiile majorării fondurilor proprii la sfârşitul anului. CEC Bank a beneficiat, în decembrie 2021, de un împrumut subordonat de 1,4 miliarde de lei, pe o perioadă de 10 ani.

Fondată în 1864, CEC Bank are cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 50 de miliarde lei, la sfârşitul lui 2021.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: