Da: 3 din 10 români apți de muncă lucrează în străinătate: în economiile altora, cu taxe pentru țările altora. În urma lor a rămas o țară depopulată, cu copii puțini și populație tot mai îmbătrânită. E, de fapt, cea mai mare dramă a României postcomuniste.
Analiza de față e un teaser – cu date relevante – al analizei publicate integral în numărul 96 al CRONICILOR Curs de Guvernare:
Ce sunt CRONICILE – conceptul și paradigma sa – UN LINK-AICI
Titlurile și autorii CRONICILOR nr. 96 – UN LINK-AICI.
(Redacția)
***
Populația României după domiciliu a fost la 1 iulie 2019 de 22,155 milioane de persoane, în scădere cu 0,1% față de 1 iulie 2018.
Puțină statistică pură…
- Ponderea populației în vârstă de 15- 64 de ani a scăzut la 68,7%, în timp ce procentajul grupei de vârstă de la 65 de ani în sus a urcat la 16,7%.
- Copiii între 0 și 14 ani au mai reprezentat doar 14,6% din populație.
- Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populația vârstnică de 65 de ani și peste depășind cu 471 de mii de persoane populația tânără de 0-14 ani (3.702 mii, față de 3.231 de mii de persoane).
- Scăderea natalității de la un anemic 9,3 la mie în 2017 la doar 8,6 la mie (valoare provizorie) în 2018.
Tendințele din ultimii ani sunt prezentate în tabelul de mai jos, unde datele comparabile sunt valabile pentru începutul anului.
(…………………………………………………..)
… și puțină evaluare a consecințelor
În ipoteza-limită (dar foarte apropiată de realitate) ca toți cei plecați din țară, dar care și-au păstrat domiciliul aici să fie din grupa de vârstă 15 – 64 de ani, ponderea celor care constituie rezerva de forță de muncă implicată în stabilirea PIB-ului potențial a ajuns să mai reprezinte doar ceva mai mult de 56% din total populația înregistrată oficial.
Desigur, avem și persoane străine care sunt rezidente în România, dar ponderea acestora este încă extrem de redusă raportat la practica europeană, iar majoritatea lucrează aici. Ele ar putea fi și o rezervă pentru înlocuirea forței de muncă autohtone plecate în străinătate, având în vedere că prognoza oficială privind contribuția factorului muncă la creșterea PIB potențial se îndreaptă spre zero, la orizontul anului 2021.
(…………………………………………………………..)
Salariați la mia de locuitori: de la 341 în 1989, la 241 în 2019
Foarte interesant, însă, dacă se însumează soldul migrației temporare de lungă durată cu numărul de salariați din țară, ne întoarcem foarte aproape de cele opt milioane de persoane din 1989.
Simplificat, de fapt populația României a scăzut în 30 de ani de la circa 23 de milioane de persoane la 22 de milioane de persoane.
Cam una din trei a fost și atunci, este și acum salariată, doar că atunci 100% erau în țară, în timp ce acum mai sunt circa 70% angajați în țară și 30% lucrează în afară ( dacă presupunem că aproape toți cei care au plecat, dar și-au păstrat domiciliul aici lucrează, pentru a se întreține și a trimite bani familiei din țară).
(Citiți și: ”Ieșirea din Labirint: Nr. 96 al CRONICILOR Curs de Guvernare. Sumarul)
De unde și scăderea de la 341 de salariați la mia de locuitori până la 241 de salariați la mia de locuitori între 1989 și 2019. Pentru că 100 de salariați la mia de locuitori care ar fi stat aici dacă ar fi avut un loc de muncă, eventual și plătit rezonabil, sunt „detașați” în străinătate, majoritatea, în piața unică europeană.
(………………………………………………..)
Ce-a mai rămas în țară: 5 milioane de salariați, din 8 milioane în 1989
Dacă se face trimitere la perioada socialistă, se poate observa că numărul maxim de salariați a fost atins chiar la finele anului 1989, odată cu depășirea pragului de opt milioane de persoane angajate în muncă.
Actualmente, forța de muncă ce contribuie la valoarea adăugată brută din economia României a scăzut considerabil, undeva sub cinci milioane și jumătate de persoane.
Consecința pe bugetul României…
Rezultă consecințele de rigoare în ceea ce privește bugetul public, aflat (coincidență care ar trebui să dea de gândit factorilor de decizie) tot cam pe la 70% din veniturile medii ca pondere în PIB, consemnate pentru țările membre UE.
Cu alte cuvinte, nu nivelul de taxare sau colectarea veniturilor constituie problemele principale pentru deficitul bugetar și angajarea de proiecte publice de dezvoltare, ci viciul structural al forței de muncă plecate în proporții considerabile din țară.
(……………………………………………..)
… și, mai ales, pe bugetele solidarității sociale: pensiile
De reținut, consecințele pentru solidaritatea socială între generații (a se citi contribuția la plata pensiilor, inclusiv pentru rudele rămase în țară) și pentru dreptul la vot, păstrat, desigur, cu corolarul că orice sondaj electoral efectuat inerent pe teritoriul național va fi foarte diferit de realitatea de la urne, din motive obiective. Iată-le:
(……………………………………………………..)
***
Analiza integrală poate fi citită în numărul 96 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare.
Ce sunt CRONICILE – conceptul și paradigma sa – UN LINK-AICI
Titlurile și autorii CRONICILOR nr. 96 – UN LINK-AICI.
(Redacția)
Urmărește-ne pe Google News
